În societate a început să apară timid, prostul care nu suportă să i se atragă atenția. Știți voi, e genul acela de cocolit, care nu a primit nici măcar un țipăt din partea părinților atunci când a fost mic, care se punea în cur în magazinul cu jucării și nu termina de țipat până ce nu primea jucăria dorită. Sau e genul de tânăr ajuns la maturitate, care a avut o viață grea și care acum se crede cine știe ce Dumnezeu al Vieții Grele, care le știe pe toate și care nu mai are nevoie de îndrumări, de sfaturi. Evident, dacă ne referim la cea de-a doua categorie, la Dumnezeii Vieții Grele, e vorba mai mult de prostie și de aroganță tupeistă. Indiferent de experiențele pe care le acumulezi de-a lungul vieții, bune, rele, e o aroganță prea mare să spui că tu le știi pe toate și că nu mai ai nevoie de sfaturile nimănui. Acestea sunt vorbele unui om care se plafonează în 99% din cazuri, întrucât nu mai reușește să înmagazineze noi informații. Cred că e destul de logic.
Apoi fraților, să vă ferească Dumnezeu de orgoliul unor astfel de oameni. Tind să pornească războaie inutile cu toți cei care le atrag atenția sau care vin în fața lor cu ideea că s-ar putea să greșească. Nu frate, ei nu greșesc niciodată, ei sunt Dumnezei care le știu pe toate și care nu mai au nimic de învățat de la nimeni. Dacă le atragi atenția, acești proști (că sunt proști, tare) ripostează cu fel de fel de vorbe grele și se dau răniți în orgoliul lor divin, pornind adevărate cruciade online împotriva ta. De ce? Doar pentru că ai îndrăznit să le întrerupi sesiunea de îngâmfare continuă și că, în viziunea lor, ai încercat să pari mai deștept decât ei prin faptul că le-ai atras atenția.
