Ideea unui dispozitiv care face toată treaba în casă în locul tău, există printre noi de zeci de ani. Dintotdeauna ne-am dorit să existe tehnologie care să ne ofere timp liber. Ei bine, iată că acele vremuri au devenit realitate în ziua de azi. Avem celebrul robot de bucătărie care toacă și efectiv gătește în locul nostru, avem mașina de spălat vase care a reușit să ne scape de una dintre cele mai urâte activități casnice, și avem bineînțeles aspiratorul robot, o găselniță apărută pe piață destul de recent care are de gând să pună punct aspiratului așa cum îl știm cu toții.
Un aspirator robot este ideal atunci când dorești să faci rost de timp liber dar vrei să ai și o casă curată. Până acum a fost un compromis, ori una ori alta. Tehnologia a avansat suficient astfel încât să ne ofere un aspirator complet automatizat, care poate fi programat să facă treabă zilnic, să se încarce singur, să spele pe jos și câte și mai câte.
Din pricina faptului că prețurile pentru astfel de dispozitive sunt încă destul de ridicate, mulți dintre noi ne-am pus întrebarea dacă merită sau nu investiția. Un aspirator robot de calitate costă peste 2000 de lei și-l vezi așa de micuț și firav, mai că-ți pare rău să-l pui și la muncă. Te întrebi dacă nu cumva o să calci pe el într-o zi și se duc pe fereastră cei peste 2000 de lei, te întrebi dacă așa mititel cum este are putere de sucțiune astfel încât să facă și treabă, te întrebi dacă nu cumva o să iasă singur pe ușa casei și n-o să-l mai vezi niciodată înapoi.
Ei bine, din multe puncte de vedere putem să stăm liniștiți. Aspiratorul robot nu o să fugă de acasă, nu o să devină doar un obiect în peisaj după achiziție întrucât are suficientă forță, o să fie acolo în casă și o să-și facă treaba liniștit. Dacă te bate gândul să cumperi și tu un aspirator robot, foarte bine! Mai mult ca sigur nu vei fi dezamăgit. Înainte să plasezi vreo comandă trebuie să iei însă în calcul câteva aspecte destul de logice pe care le vom discuta în cele ce urmează. Sunt aspecte la care dacă nu te gândești înainte, sunt șanse mari să cumperi dispozitivul degeaba.
3 lucruri pe care trebuie să le iei în calcul atunci când cumperi un aspirator robot
- Aria care trebuie aspirată. Dacă ai de gând să aspiri mai mult de 100 de metri pătrați, trebuie să știi că aceste dispozitive nu sunt încă făcute pentru suprafețe atât de întinse. Eu unul le-aș recomanda celor care locuiesc la case de maxim 50-70 de metri pătrați. În principiu, aceste aspiratoare sunt destul de inteligente, când rămân fără energie merg să se încarce apoi continuă de unde au rămas. Ideea e că dacă aria care trebuie acoperită este prea mare, operațiunea de aspirare va dura foarte mult ceea ce poate fi un inconvenient.
- Un aspirator robot are nevoie de cale liberă. Canapelele trebuie să fie suficient de înalte ca să se poată băga pe sub ele, nu trebuie să fie cabluri pe jos întrucât robotul se va încurca în ele. De asemenea, dacă există în cameră covoare foarte groase, robotul nu va putea să le urce. Nu se va descurca nici la săltat praguri sau mai grav, urcat/coborât pe scări. Deci casa trebuie să fie oarecum la același nivel ca să poată fi curățată de un aspirator robot. Dacă i se poate pregăti terenul, acesta nu va avea nicio problemă. Singura operațiune de care trebuie să se ocupe proprietarul este golirea recipientului în care se adună gunoiul.
- Foarte important acest aspect întrucât, așa cum am specificat mai devreme, un aspirator robot care chiar face treabă, costă peste 2000 de lei. Costă peste 2000 de lei dar aplicația mobilă prin care comunică cu „stăpânul” chiar funcționează, e plină de funcții și de posibilitatea de a seta task-uri, autonomia robotului se apropie destul de mult de cea menționată de producător și în linii mari, primești calitate. Știu că este plin internetul de aspiratoare robot ieftine, eu unul nu le recomand. Dacă vrei să faci treabă, investește.
Acestea sunt cele mai importante 3 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să cumperi un aspirator robot. Trebuie să calculezi cam ce arie trebuie acoperită, trebuie să amenajezi un pic teritoriul astfel încât să oferi cele mai bune condiții robotului și, nu în ultimul rând, trebuie să scoți banul din buzunar ceva mai serios.