Am observat un lucru destul de interesant în oraș, bine, nu în sensul chiar bun al lucrurilor. S-au închis vreo două sau chiar trei stații de alimentare a autovehiculelor cu GPL. Este un semnal destul de clar asupra faptului că GPL-ul nu prea mai prezintă interes în ziua de azi pentru proprietarii de autovehicule. Și până la urmă de ce să opteze pentru GPL dacă au posibilitatea ca, pentru aproximativ aceiași bani, să-și cumpere autovehicule diesel care consumă și mai puțin?
S-au cam dus vremurile în care auzeai reclame pe la radio că pe GPL bagi de aceiași bani și mergi de două ori mai mult. Să nu mai zicem că vin tare din spate autovehiculele hibrid și cele electrice, care din punct de vedere al consumului, sunt mult GPL. Autovehiculele hibrid care au motoare electrice capabile să propulseze mașina prin oraș până la viteza de 30-40 de kilometri la oră reușesc să aducă în prim plan consumuri de benzină de 3.2 litri în regim bară la bară.
Vehiculele electrice sunt de departe cele mai econome, chiar dacă astăzi s-a cam scumpit și electricitatea. Sunt mulți care reușesc să le încarce cu ajutorul panourilor solare și astfel, în timp, beneficiază de carburant gratis pentru mașinile lor. Chiar dacă autovehiculele electrice sunt limitate astăzi la autonomie, ele sunt o alegere foarte bună pentru cei care doresc să beneficieze de consumuri foarte bune în oraș, ori pentru a face naveta până la serviciu și înapoi.