Home Gandurile mele N-ai voie să spui despre femeia bătută de rău, chiar dacă ar...

N-ai voie să spui despre femeia bătută de rău, chiar dacă ar fi multe de spus

509
0

Femeia bătută. Una dintre cele mai mari drame care se pot propaga online. Orice articol care are drept subiect o femeie bătută se propagă online cu viteza ciumei bubonice, adunând la unison zeci de feministe, avocați, bărbați care înjură bărbatul vinovat și-i promit fel de fel de treburi.

Măi fraților, la comentat online nu ne întrece nimeni. Cu cititul stăm mai prost. Că mai mult de titluri, românii nu prea vor să încerce. De lene probabil. Puțini sunt cei care citesc articolele cap coadă astfel încât să priceapă ideea de ansamblu.

Apare acel val de emoție și de susținere oarbă pentru o femeie bătută, fără ca oamenii să mai judece sau să mai caute detalii. Desigur, nu zic că e ok să existe femei bătute, cei care fac asemenea treburi clar merită pedepsiți dar aș avea câteva vorbe de spus și despre cele care sunt bătute a 7-a oară și în loc să-și vadă de treabă, ele rămân alături de bătăuș.

Clar, în niciun caz apărut online cu femei bătute, făpturile cu pricina n-au încasat-o prima dată. Că n-ai cum să nu-ți dai seama despre caracterul violent al unui bărbat, mai ales dacă este soțul. Păi și atunci, femeia care o încasează de 7 ori și nu pleacă, e normală la cap?

Întreb și eu așa, ca fapt divers. Majoritatea cazurilor care apar în presă au în componență personaje care nu-s la prima abatere de acest gen și probabil nici la ultima. Dar femeia bătută, nu are nicio decizie de luat oare după ce primește prima palmă?

Păi fratele meu, dacă iei bătaie de 10 ori și tu nu pleci, apoi îți meriți soarta, cu riscul să-mi sară în cap toate apărătoarele femeilor din întreg Universul. Trebuie să spunem și treaba asta, nu doar ce ne convine sau ce stârnește emoție pe internet.

Previous articleCalicul plătește întotdeauna dublu, orice
Next articleCică ești invidios dacă pui întrebarea „De unde bani?”
Ma numesc Alex Ciocan si am pus bazele acestui blog in urma cu 11 ani... Amiralul.info este blogul unde scriu orice, fara sa ma intereseze parerile celorlalti. Suntem liberi sa spunem prostilor pe nume, suntem liberi sa criticam nesimtirea, suntem liberi sa strigam atunci cand ne doare, cand suntem furati, cand ne simtim dati la o parte sau calcati in picioare. Suntem liberi sa traim asa cum vrem noi, nu cum ne dicteaza societatea din care vrem sau nu, trebuie sa facem parte. Spuneti lucrurilor pe nume si vom reusi sa schimbam impreuna mentalitatea in Romania.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here