Cu toții avem în jurul nostru un calic. Un om care e sărac și care are impresia că dacă-și mâncă de sub unghii, va avea cândva bani, va ajunge bogat. De obicei, bătrânii sunt așa. Ei sunt cei care decid că nu este de exemplu indicată investiția într-un aparat de aer condiționat întrucât acesta consumă. Da, sunt oameni care preferă să se îmbolnăvească, să transpire noaptea ca hoiturile, să stea cu ochii umflați pe zi de la ventilatoare, dar să nu monteze aparate care consumă.
Mi s-a luat fratele meu de acest tip de calic, care are impresia că dacă strânge cureaua dincolo de ultima gaură, face vreo afacere. Nu e boss nicio afacere să te îmbolnăvești de la curent ori de la nopți nedormite doar ca să nu dai 100 de lei în plus la curent. Asta e deja prostie crasă, mâncat din cur, cum vrei s-o numești. Și culmea, că e plin de astfel de calici în România, care-și cumpără „gipan” apoi când văd cât consumă, devin clienți fideli ai stațiilor GPL.
Există și acest tip de calic, de om sărac, de om care deși nu-și permite, îi place să se poarte, să inspire în jurul său ideea că el de fapt are și că o duce bine. În realitate, tot calic este. Cât despre banii pe care-i cheltuie calicul disperat să facă economie, fiți siguri că sunt întotdeauna x2. Adică o cantitate cel puțin dublă. Cel mai bine ar fi să încercăm pe cât posibil să nu avem anturaje cu asemenea oameni, nu de alta, dar s-ar putea să ne molipsim de calicism.
