Eu unul ajung încet dar sigur la concluzia că în țara asta, dacă ești om cinstit și-ți declari veniturile, faci cea mai mare greșeală. De ce? Pentru că banii pe care-i cotizăm noi la stat se fură iar găurile, ce să vezi, trebuie acoperite cumva. Și cum poate face asta un stat condus de hoți dacă nu prin furt? Acum câteva zile am primit de la ANAF că am de plată 650 de lei la sănătate pe 2015 și 1650 de lei la sănătate pe 2016. Vă dați seama? De acum 4 ani frate. Așa își bate joc de cetățenii României ANAF-ul.
Adică trimite sume inventate de plată către singurii care cotizează. Că e clar că dacă trimite celor care nu au veniturile declarate, ori celor care au deja datorii, nu vor vedea niciun ban. De când a venit la conducerea ANAF-ului acea femeie care a ratat de 5 ori examenul de admitere pentru postul de inspector ANAF dar a fost cocoțată de partid peste întreaga instituție ulterior, au început problemele. Probabil ea execută ce s-a stabilit la partid, adică să facă rost de bani și atât. Nu merită fratele meu, în România trebuie să fii hoț ca să nu aibă nimeni treabă cu tine.