Pe români nu-i întrece nimeni la capitolele prostie, aroganță, lăcomie. Niciodată ni-i va întrece, pe planeta Terra, în sistemul nostru solar, în galaxia Calea Lactee, în Univers. Nu cred că există formă de viață mai lacomă și mai proastă decât românul, care colac peste pupăză, este și fudul.
Mergeam prin oraș printr-o zonă în care am locuit mai demult, acum vreo 15 ani. Atunci, când locuiam în acea zonă, peste drum de blocul meu era un teren scos la vânzare. Păi ce credeți fraților, și acum este tot de vânzare. Cred că omul se chinuie să scape de el de mai bine de 15 ani.
Care să fie explicația? Prostia, fudulia, aroganța și lăcomia. Cere pe el cel mai probabil peste 100.000 de euro, sumă colosală pentru unul dintre cele mai sărace orașe din țară, dacă nu chiar cel mai sărac. Asta e singura explicație logică: cere prea mult.
Orice om care vrea să-și facă o casă caută să dea mai puțin pe teren decât pe casa în sine, apoi milionari în Euro în sărăcia asta n-au de ce să vie. Cel mai probabil omul a dat la rândul lui un sac de bani pe el înainte de 2008, înainte să se dezumfle piața imobiliară iar acum e clar că nu-și mai scoate banii pe el.
Și stă așa cu el, pârloagă, de mai bine de 15 ani. Lasă să stea, de ce să îl folosească un tânăr care are planuri cu acest oraș? Lasă mai bine să stea la toți deștepții degeaba.
Desi nu-mi place sa recunosc, sunt total de-acord cu tine 100% aici.