Nu cred că sunt singurul care a observat faptul că pe măsură ce avansăm ca societate, ne mutăm din ce în ce mai mult către online. Cumpărăm mai mult online, conversăm mai mult online. Din păcate, eu unul am observat și faptul că într-o lume în care comunicăm tot mai mult online, în realitate nu prea mai avem ce să ne spunem unii altora.
Deși stăm zi lumină cu nasul în Facebook Chat, în realitate nu mai suntem în stare să scoatem două vorbe sau dacă suntem parcă nu transmitem nimic interesant. Parcă e mai interesant clinchetul acela de Messenger care anunță un mesaj nou… Elementul surpriză este la el acasă. De la cine o fi oare? Ne face să ne simțim importanți. Cineva ne dă importanță…
Eu unul sunt de părere că ar trebui să ne simțim la fel de importanți atunci când ne sună cineva la telefon sau când cineva ne cheamă în oraș să ne distrăm. Cred că nici distracția din oraș nu mai e ce-a fost pentru că toată lumea iese cu telefonul la purtător. Am văzut de atâtea ori scenariul acesta încât am ajuns să îl memorez: el + ea la masă la cafenea, tăcere mormântală între ei, fiecare butonând de zor la propriul telefon. Am văzut fete care mergeau pe role cu nasul în telefon chiar.
Cam acesta este paradoxul comunicării online. Cu cât petrecem mai mult timp alături de prieteni virtuali, ne sălbăticim în realitate. Ne îndepărtăm de puterea de a comunica în realitate. Dacă o să observați pe cei care stau toată ziua cu nasul în telefon o să observați un lucru destul de concret: nu au nimic interesant de spus în realitate. Sunt niște caractere șterse, o personalitate mult diluată.
Tu? Care crezi că este paradoxul comunicării online?
