Uneori, mai multă omenie au pușcăriașii

Mergeam într-o seară spre casă, iar drumul meu se intersectează de multe ori cu penitenciarul din oraș. Nu cred că este de „maximă siguranță” sau ceva de genul, dar este destul de mare.

Acum câteva zile, pe la 8 să zicem, 8 seara să tot fi fost orele, am fost oprit pe stradă de un individ, în apropierea penitenciarului, și am fost întrebat foarte politicos unde este gara din oraș.

M-am uitat la individ, l-am văzut cu sacoșa în spinare, mi-am dat seama imediat de unde vine. Cum mergeam și eu înspre gară, l-am îndrumat și am mers împreună, direcția fiind comună.

A început omul să-mi povestească despre el, că acum se eliberase, că cineva trebuia să fi venit după el cu mașina de la Slatina dar se pare că-i dăduse țeapă, iar acum era nevoit să se descurce.

Eu, inițial, cu astfel de persoane care se plâng că au pățit una, alta, iar acum trebuie să se descurce cu trenuri și etc, am mai luat contact. Au prostul obicei să ceară bani. Așa am crezut și aici.

Ei bine, dintr-o vorbă în alta, omul scoate un pachet de țigări și mă întreabă dacă fumez în timp ce-l întinde spre mine, să iau și eu una. WTF zic, stai că ceva este în neregulă aici.

Spuneam mai devreme că indivizii ăștia care se vaită, au obiceiul să ceară, nu să ofere. Am aflat apoi că omul nu avea să-mi ceară bani, întrucât lucrase în fiecare zi cât stătuse pe penitenciar.

Avea bani și de țigări, avea bani și de bilet de tren, avea bani pentru strictul necesar, etc. Inițial am zis să mă ofer să-i plătesc eu biletul de tren dar mi-am dat seama că s-ar fi simțit poate jignit.

Nu era un om mândru dar era un om cinstit și corect. Nu l-am întrebat de ce a făcut pușcărie, nu m-a interesat, cert este că atitudinea pe care o avea acum cu siguranță-l va proteja pe viitor.

Voi, când ați fost întrebați ultima dată de cineva chiar și apropiat, dacă doriți o țigară?

Leave a Reply