Toată lumea visează să găsească locuri de muncă la care să muncească cât mai puțin dar să primească plată regească

Românii sunt bolnavi fraților, sunt bolnavi de lene și de avere, mulți dintre ei. Nu zic toți, căci mai sunt și oameni cu capul pe umeri printre noi care sunt conștienți de faptul că nimeni nu o să-ți ofere vreodată acel job la care să nu faci nimic toată ziua, dar să fi plătit în schimb foarte bine. Ăștia suntem fraților, visăm la cai verzi pe pereți doar pentru că ne-am îmbolnăvit de lene.

Îți dai seama de treaba asta când ieși din casă și treci pe la cele mai importante intersecții din oraș, acestea sunt înțesate cu păcănele și pariuri sportive, locuri în care românii leneși speră la pricopseală fără muncă. Din păcate, singurii care se pricopsesc din păcănele și pariuri sportive sunt proprietarii acestor localuri, singurii care profită de lenea și de prostia neamului românesc.

Prin mai toate orașele europene vezi la intersecțiile importante cinematografe, muzee, biblioteci, numai la noi vezi păcănele și pariuri sportive. La noi oamenii visează la munți de bani din nimicuri, din găinării de 2 lei, că atât e un bilet la pariuri parcă. Mi-e și scârbă, și rușine de unii oameni cu care sunt nevoit să împart oxigenul planetei. Multă lume spune că România este o țară săracă din cauza politicienilor, și a baronilor locali, care fură ca nesimțiții fără să le facă nimeni nimic.

În realitate, cred că țara este săracă și din cauza faptului că pe meleagurile noastre există foarte mulți leneși, foarte mulți oameni care speră să facă munți de bani din găinării, or speră să găsească locuri de muncă la care să nu facă nimic, dar pentru care să fie remunerați regește.

Leave a Reply