Ați văzut maneaua cu Guță și PSD. Dar pe cea cu Băsescu o mai țineți minte?

S-a făcut circul de pe lume după ce Nicolae Guță a făcut o manea pentru cei de la PSD. S-au scandalizat interneții și din pricina rapoartelor probabil, maneaua a dispărut de pe YouTube ca minunea, adică după nici 3 zile de la lansare.

Foarte bine, era o hidoșenie care însă reprezintă foarte bine poporul nostru plin de cocalari și de țărani analfabeți, capabili să-și vândă și sufletul pentru un mic și-o bere gratis. Căci altfel nu există explicație pentru guvernarea PSD.

Dar tot pe internetul ăsta magnific, există o manea făcută de Guță pentru cine credeți? Pentru Traian Băsescu fraților. Pe vremurile când era cu PD-L și chestii de genul. Despre maneaua asta nu se scandalizează nimeni?

Ei bine, lasă că mă scandalizez eu. Dacă și oamenii cât de cât mai liberali, au dat-o pe manele, ce să mai zic? Poporul ăsta se duce de râpă și faptul că așteptăm salvarea de la liberali, poate să fie chiar ultimul cui în capacul de la sicriu.

Să nu uităm că Traian Băsescu a fost și el vreo 10 ani președinte al României, timp în care a avut loc cea mai mare migrație a forței de muncă din istorie contemporană. Eu zic să nu ne pripim.

Nu este bine deloc cu cei de la PSD, însă să nu care cumva să creadă cineva că cei din tabăra cealaltă sunt mai buni atât timp cât au mai fost la guvernare. Și n-au stat puțin, au stat un deceniu fraților.

Leave a Reply