Se strâng ca la urs ca să vadă spectacolul

Mergeam astăzi înspre casă. La un moment dat pe stradă văd un om pe jos, cu bicicleta lângă el. Omul căzuse cu bicicleta și în jurul lui se strânseseră ca la urs o grămadă de oameni.

Pe trotuare, la fel. Interesant este că cei care se uitau de pe trotuar la scenetă, la momentul venirii salvării, au început să devină nervoși. Din pricina faptului că mașinile treceau pe lângă salvare destul de lent, ei nu mai puteau vedea ce se întâmplă acolo.

Unii începuseră deja să-i înjure pe șoferii prudenți care treceau prin zonă, alții au trecut strada ca să poată să vadă mai bine. Ce să vadă mai bine?

Nimeni nu știe, poate doar ei știu, probabil ăștia sunt genul de public care stă cu ochii lipiți de ecranele TV-urilor în momentul în care încep știrile de la ora 17.

Se strânseseră acolo ca la urs ca să vadă spectacol, nu ca să ajute sau ceva de genul. Tipic românește. Dacă le cerea cineva ajutorul la fața locului cred că ar fi fugit care pe unde, că așa e românul: gură cască și atât.

Leave a Reply