Acum îmi dau seama cât de ridicole sunt imprimantele cu tuș, pe termen lung

Cum am avut nevoie recent să trag la xerox niște documente, m-am gândit că ar fi mai bine să cumpăr o imprimantă multifuncțională. Am una laser dar nu are scanner. Am fost oarecum entuziasmat de prețurile destul de mici pentru aceste multifuncționale, pot fi cumpărate cu sume începând de la 150-200 RON. Am zis că-i bună una pe la casa omului, nu mai trebuie să pleci la dracu-n praznic să faci o copie după buletin sau alte acte care-ți trebuie atunci când ai vreo problemă de rezolvat pe la instituțiile statului. Că așa e la stat, orice dosar depui trebuie un teanc de copii pe care ei evident, nu vor să le facă în locul tău, trebuie să vii tu cu ele.

Ei bine, mi-a scăzut entuziasmul când am aflat cam câte pagini scoți dintr-un cartuș, și mai ales cam cât costă cartușele de schimb. Cred că am descoperit cea mai mare țeapă legală din istoria tehnologiei. Deci fiți atenți. M-am uitat cât costă cartușele pentru o imprimantă destul de frumoasă ca aspect, multifuncțională. Imprimanta în sine costa 250 de lei (erau și cu 150 de lei) iar cartușele, atenție, cel color și cel alb negru, costau 150 de lei ambele. Mă voi ați mai pomenit așa ceva? Păi am făcut și eu un calcul. Lunar scot la imprimantă 30 de pagini doar pentru firmă. AȘ mai scoate încă 20-30 cu alte scopuri probabil, copii xerox. Păi eu la 2 luni ar trebui să schimb cartușele. Asta ar însemna 150 de lei x 6 = 900 de lei pe an costuri cu imprimarea? Hai las-o dracului… În 5 ani dai 1000 de euro pe cerneală? Nu frate așa ceva nu se poate. Mai bine cumpăr o imprimantă laser multifuncțională, care costă undeva la 600 de lei cea mai ieftină, alb negru, sau 1000 de lei cea color, și îmi văd de treabă, trag pe ea 5 ani ca popa.

Leave a Reply