3 motive pentru care transporturile merg foarte bine în România deși nu există autostrăzi

Dacă ne uităm cu atenție pe statisticile Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), România nu pare genul de țară din care să lipsească autostrăzile. Transporturile funcționează destul de bine atât pe plan național cât și internațional, singura problemă cu care se confruntă acest sector fiind lipsa de mână de lucru adusă în prim plan de „criza șoferilor”. Astfel, atât timp cât în luna octombrie 2018 s-au înmatriculat cu 33.61 % mai multe vehicule comerciale cu o masă maxim autorizată de peste 16 tone față de luna octombrie  a anului trecut, putem trage concluzia că transporturile funcționează destul de bine la noi și fără autostrăzi.

În regulă, transporturile funcționează dar care să fie motivele pentru care acest fenomen are loc? Pentru că e destul de ciudat ca o țară să exceleze într-un domeniu din care lipsește baza – infrastructura. Ei bine, aici sunt mai multe de spus, există de fapt cel puțin 3 motive principale pentru care avem de-a face cu o industrie a transporturilor așa de puternică. Haideți să vedem împreună care sunt ideile în spatele cărora se înmatriculează tot mai multe camioane în România.

3 motive pentru care transporturile merg foarte bine în România deși nu există autostrăzi

  1. Românii vor independență și securitate financiară. Din păcate, munca la patron în România este asemănată de multe ori cu sclavia. O sclavie ceva mai modernă, e drept, dar atât timp cât relația angajat-angajator nu este la nivelul corect din punct de vedere salarial, cam aici se încadrează. În plus, atunci când lucrezi la patron în România nu știi niciodată când te dă afară, dacă cumva i se pare lui că nu mai corespunzi, te trezești în stradă. Astfel, foarte mulți români au pus bazele unor mici firme de transport pentru care au nevoie evident de camioane. Până la urmă de ce să muncești ca șofer la altul și să-și bată joc de tine cu banii când poți să fii propriul tău patron? E o decizie destul de înțeleaptă pe care o iau de obicei oamenii căliți în șoferie.
  2. Se deschid tot mai multe afaceri micuțe în România. Deși aparent țara nu merge bine, în realitate, se deschid tot mai multe firme și magazine atât reale cât și virtuale. Este logic faptul că va fi nevoie de transporturi. Consumul este cel care generează nevoia de transport de fapt. În acest moment, există peste 600.000 de SRL-uri active în România la o populație muncitoare de puțin peste 6 milioane, ceea ce înseamnă că 1 din 10 români în putere a pus bazele unei mici afaceri, pentru care are nevoie de transport mai devreme sau mai târziu.
  3. Europa se dezvoltă pas la pas cu România. Din această cauză, e nevoie de transporturi internaționale sau de cabotaj. Vest europenii nu mai au șoferi, se confruntă cu o criză fără precedent. Firme mari de transport din Europa se închid pentru că nu mai au forță de muncă iar locul lor în piață trebuie luat de cineva. Pe măsură ce piața muncii din vest a fost acaparată pentru joburile fără studii superioare de est europeni, vesticii și-au permis să-și trimită copiii la școală, la facultate. Și astfel, de-a lungul timpului, în ultimii 10-15 ani, nimeni nu s-a mai făcut șofer în vest. Așa a apărut de fapt criza șoferilor, luând în considerare și dezvoltarea galopantă a industriei. Și cum se dezvoltă ei, ne dezvoltăm și noi. S-au clădit multe firme românești de transport, cu șoferi români, care suplinesc nevoia de servicii de transport în vestul Europei.

Acestea sunt cele mai importante 3 motive pentru care transporturile merg foarte bine în România deși nu există autostrăzi. Consumul din țară trebuie alimentat, criza transporturilor din vestul Europei este o oportunitate de dezvoltare pentru firmele de transport românești. Dacă mai punem la socoteală și dorința gravă a românului de rând să scape din chingile patronatului, înțelegem destul de bine de ce are loc această creștere spectaculoasă a înmatriculărilor de camioane, utilitare până în 3.5 tone, semiremorci, etc. Apropo de semiremorci, aici există o creștere de 63.64% față de aceeași perioadă octombrie a anului trecut, 2017. Potrivit evident tot statisticilor DRPCIV.

Leave a Reply