Taxa pe taxă – va fi introdusă curând de către companiile de găzduire web din România

De vreo 3 ani de când mă ocup ceva ma ocup de online ceva mai serios, am avut oroarea onoarea să iau contact cu multe firme de hosting web, care mai de care mai ciudate și mai enervante.

Într-un final, m-am aciuit pe la XServers, dar nici de ei nu sunt deplin mulțumit. Cel mai bun serviciu de găzduire pe care l-am avut a fost la Namecheap, dar ei își fac veacul pe alte meleaguri, nu prin România.

Ei bine, iată că una dintre companiile de găzduire cu care lucrez, a mai scornit o taxă pe care s-o bage în factură. Este vorba despre taxa de reactivare. La ei dacă întârzii o zi plata, îți suspendă serviciul și ca să ți-l reactiveze, îți schimbă factura și-ți mai bagă 5 lei ca milogii la plată.

Foarte tare, în loc să-și vadă de îmbunătățirea serviciilor, că-s varză din multe puncte de vedere, iată fraților cu ce-și bat ei capul. Cu taxele de reactivare după ce-ți suspendă serviciile.

Mda, interesantă abordare. Probabil au mulți clienți care nu verifică mailurile unde trimit ei factura și notificarea, ori uită pur și simplu să plătească (este și cazul meu) și ce-au zis?

„Păi mă, noi avem vreo mie de fraieri de-ăștia care uită să plătească factura. De ce n-am face noi niște bani de pe urma lor?”.

N-am să spun despre cine este vorba, despre ce companie, dar cred că vă dați voi seama și singuri. Eu tot aștept momentul în care băieții ăștia să bage taxa la taxă  sau ceva de genul. Probabil mult nu mai e. Da, ei sunt cei de la care am cumpărat acum ceva ani un pachet de găzduire de Black Friday apoi după ceva zile m-am trezit că mi-au furat din resurse pe motiv că „și așa nu le folosesc și că vreau eu mult de bani puțini”. De parcă tata ar fi făcut pachetele alea la ofertă, nu tot ei…

Leave a Reply