Despre atitudinea bișnițarilor de troace online

Fraților, haideți că am dat peste un specimen despre care merită să discutăm. Îmi căutam ceva procesor să fac upgrade la PC. Am pus un SSD, am pus RAM și acum procesorul a rămas pe post de bottleneck. Am găsit pe la București un i5 3470 pe la 200 de lei, am vorbit cu omul și am tratat să-mi dea o listă cu ce piese mai are, că mai voiam să iau și ceva placă video de la el. Mi-a zis că ajunge acasă, face lista și îmi trimite.

Trece o zi, nu mai dă niciun semn, îi zic să-mi dea contul IBAN să-i trimit banii de transport că așa convenisem cu el. Zice că-mi trimite. Trece și duminică (conversația inițială a avut loc vineri), iar luni pe la jumătatea zilei îi trimit mesaj să văd ce are omul de gând. Nu-mi trimisese nici lista cum promisese, nici contul IBAN iar eu aveam nevoie de procesor. I-am trimis așadar mesaj și l-am întrebat ce are de gând, dacă mai trimite ceva sau nu pentru că trecuseră deja 2 zile de când discutasem cu el și speram ca luni să-mi trimită procesorul. Și-mi răspunde ofensat și ofticat că l-am întrebat ce are de gând „Păi ce crezi prietene că las eu familia și prietenii pentru tine? Ca să-ți trimit alea în weekend?”

Auzi mă atitudine la el… Eu am mai văzut idioți dar ca ăsta mai rar. Auzi că-și lasă familia și prietenii dacă trimite un cont IBAN și o listă pe care se bătuse cu pumnii în piept de vineri că mi-o trimite. Auzi atitudine de vânzător mă… De parcă mi-ar fi dat ceva gratis sau parcă mi-ar fi făcut vreun serviciu special. Din contră, eu îi făceam un serviciu că-i băgam niște bani în buzunar, bani de care avea nevoie. Că dacă nu avea nevoie nu mai stătea să vândă troace pe net, le arunca și gata. Stai bre liniștit, că mai vând și alții procesoare, nu numai tu.

Articole Recomandate

De ce firmele care fac SEO în România se vor duce pe apa sâmbetei în viitorul ap... Mă ocup de content writing de ceva vreme și bineînțeles că am și clienți internaționali. Astfel, am putut face diferența între modul în care fac străinii SEO și modul în care doresc articolele concepu...
Tiganii si afacerile lor Pe la Lugoj au fost retinuti ceva tigani care cica aveau un club de noapte. Fetele care lucrau acolo intretineau relatii sexuale cu clientii contra sumei de 100 de euro. A intrat Politia pe fir si au ...
Atunci când ești sărac, nimeni nu te bagă în seamă Cred că nimeni nu poate să conteste chestia asta. Dacă nu ai bani într-o țară precum România, nimeni nu te bagă în seamă. Nu o să reușești să-ți faci prieteni, nu o să reușești să te căsătorești, nu o...
Poți face performanță DOAR dacă ai cu cine După ce România a ratat calificarea la ceva turneu de fotbal important, atât de important încât nu i-am reținut nici măcar numele, am observat că foarte multă lume dă vina pe antrenor. Bine, asta nu e...
Curatenia vine din bun simt, nu din amplasare de cosuri de gunoi Am observat tot mai multe cosuri de gunoi amplasate prin oras si tot mai multa mizerie pe strada. Nu stiu, cred ca e ceva concurs “cum sa punem gunoiul pe langa cos”. De multe ori am avut impresia ca ...
Geci din piele, cojoace, ciorapi, portofele, jucării, multă etnie, speculă și-un... Cam așa aș putea caracteriza zilele orașului, care sunt acum în plină desfășurare. Aceleași tarabe pline de nimicuri ieftine vândute scump cu ocazia sărbătorii de 50% cetățeni de-o etnie deloc străină...
Ce inseamna viral in Romania? Viralul in Romania traduce foarte bine ideea de entertainment. Viralul de obicei este acel clip sau articol (mai mult clip, ca la noi nu mai citeste nimeni) care ajunge sa fie vizualizat de zeci si su...
Gunoierii devin din ce în ce mai celebri pe YouTube S-au înmulțit foarte mult canalele de Youtube pe care se caută prin gunoaie și se adună deșeuri în scopul reciclării. E drept, sunt foarte interesante. Mie unul îmi palce să mă uit la așa ceva, poate ...

Leave a Reply