3 probleme ale transporturilor din România care trebuie rezolvate urgent

Există multe probleme legate de transporturile din România așa că în cele ce urmează voi face o listă cu cele mai importante dintre acestea, în ideea în care toată lumea își dorește normalitate.

Din păcate în acest domeniu normalitatea este pusă în stand by, însă cine știe, poate cândva o să ajungem și noi precum vesticii, cel puțin din punct de vedere al mentalității. Din punct de vedere economic, transporturile se situează în topul activităților generatoare de venituri la PIB-ul României așa că rezolvarea problemelor din domeniu ar trebui să fie o adevărată prioritate pentru cei care au puterea de a schimba legi și obiceiuri.

Să vedem așadar 3 probleme ale transporturilor din România care trebuie rezolvate urgent.

3 probleme ale transporturilor din România care trebuie rezolvate urgent

Școlarizarea șoferilor

În România, școlarizarea șoferilor este o glumă proastă. Cei care devin șoferi profesioniști sunt total nepregătiți odată ce ies de pe băncile școlilor. Nu se fac ore multe din mai multe motive, precum cele legate de costuri dar și de mentalitate.

Mulți șoferi fac școala ieftin bazându-se pe ideea că „învață să conducă la locul de muncă”. Nu cred că există șoferi străini care să nu fie în stare să bage la rampă. În general toată lumea plătește ca să învețe cât mai multă meserie, numai în România atât școlile de șoferi cât și elevii doresc să ajungă la examen cu doar câteva ore de conducere.

Atestatele profesionale sunt și ele o problemă, altfel nu-mi explic de ce grupurile de șoferi de pe Facebook sunt pline ochi cu postări din partea unor „profesioniști” ce nu cunosc timpii de conducere și repaus.

Aceste lucruri se învață în cadrul școlarizării pentru atestatul de transport marfă CPI, însă se pare că unii nu prea dau pe la cursuri. Sau dacă se duc pe acolo, uită tot până ajung să profeseze. Din păcate nu este o atitudine profesionistă întrucât amenzile pentru nerespectarea timpilor de conducere și repaus sunt destul de mari, în special în străinătate.

Salarizarea șoferilor

După ce se rezolvă problema cu școlarizarea, în România trebuie să se rezolve și problema salarizării. Momentan, Codul Muncii și Reg. 561/2006 sunt legile în baza cărora se efectuează transport de mărfuri generale atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Europei. Problema este că cele două legi se bat cap în cap în ceea ce privește orele de muncă. După cum știm, Codul Muncii vine cu un contract individual sau colectiv de muncă în care sunt stipulate 160 de ore/lună iar Reg. 561 permite șoferilor profesioniști între 13 și 15 ore de muncă pe zi. Ore suplimentare, sporuri?

Șoferii care lucrează pe comunitate cu contracte de muncă românești sunt și mai defavorizați. Se merge de obicei pe salariu minim pe economie în contractul de muncă plus diurnă, cuprinsă de obicei între 55 și 70 de euro/zi. Problema este că diurna nu este impozabilă și deși un șofer ajunge la un venit net de peste 2000 de euro pe lună (salariu + diurnă), când iese la pensie va avea o pensie calculată doar în baza salariului, adică vor avea o pensie de nimic. Evident, transportatorii români merg pe această variantă pentru a nu da bani la stat. Bine, mulți dintre ei încă practică și plata la kilometru, metodă strict interzisă de Reg. 561/2006. Un șofer profesionist trebuie să aibă și pensie nu doar salariu.

Camioanele pentru transporturi

În România se înmatriculează lunar undeva la 40 de camioane/județ. Evident, o mare parte sunt second hand, aduse de dincolo de la firmele mari care au terminat în 3 sau 5 ani ratele de leasing. Transportatorii români de talie mică încă mai au prostul obicei să cumpere camioane second hand pentru care nu primesc de obicei nicio garanție și cu care rămân în drum când le este lumea mai dragă, ori pe care ajung să le schimbe roțile sau plăcuțele de frână prin parcări. Se poate și altfel, mai ales că au intrat pe piața din România și cei de la Ford, cu niște camioane destul de bune și cu niște oferte de leasing mai mult decât decente. Transporturile din România trebuie să se facă asemenea celor europene adică cu camioane noi, ce vin la pachet cu contract de service, întrucât s-au dus vremurile în care șoferii erau și mecanici.

Articole Recomandate

Cele mai frumoase seminarii sunt organizate cu sufletul… Organizarea de seminarii nu a fost nicicand mai simpla de cand a aparut optiunea de a externaliza acest eveniment catre o firma priceputa in asemenea treburi. Ideea e destul de simpla: nu ne putem pri...
4 motive să închiriezi o mașină atunci când vii în concediu în România din străi... România are în acest moment peste 5 milioane de cetățeni plecați la muncă în străinătate. Am putea spune că jumătate din populația activă a țării lucrează și domiciliază o bună parte a anului peste gr...
Casa construita, avantaje si dezavantaje Majoritatea romanilor au drept scop principal in viata sa isi cumpere o casa. Daca stau mai bine sa ma gandesc cred ca nu doar romanii pot fi invinuiti de asa ceva. Viata e destul de simpla insa scurt...
Max Cleaning este o companie indrazneata care ofera servicii de curatenie de cea... Pentru ca avem experienta in a pune la dispozitie astfel de servicii, ne implicam cu usurinta atat in proiecte mari cat si in proiecte mici. Fie ca este vorba de o simpla locuinta, fie ca este vorb...
Relaxare prin masaj In ziua de azi oamenii uita sa mai respire, sa mai gandeasca, sa se mai relaxeze. Toti sunt atat de cuprinsi de agitatia zilnica incat nu mai gasesc cateva clipe libere sa se gandeasca si la sanatatea...
La cine apelezi cand ai nevoie de depanare laptop Bucuresti? Cand se strica laptopul intervine o problema destul de mare si anume: unde il repari??? Oamenii nu prea mai au incredere in service-urile autorizate unde li se cere sa isi lase laptopul si vor fi suna...
Cui se adreseaza operatiile de marire a sanilor? Trebuie sa spunem din start ca in articolul ce urmeaza nu vom discuta despre pitipoancele interesate de marirea sanilor, niste sani cu care sa atraga eventual ceva fotbalisti bogati si buni la pat. Ma...
Cei care repară termopane comercializează și montează plase de țânțari Dacă ai avut vreodată nevoie de plase de țânțari și nu ai știut de unde să le comanzi, ei bine, cei care comercializează si montează plase de țânțari nu-s ușor de găsit. De ce? Păi pentru că sunt dest...

Leave a Reply