De ce unora li se pare normal ca medicul să primească șpagă?

Am dat peste clipul de mai jos în care unui medic din România i s-a făcut un flagrant. La percheziții au mai ieșit la iveală vreo 400.000 de lei. Nu știu câți dintre voi ați calculat în câte milenii ați ajunge să strângeți din muncă cinstită suma asta la ciorap, dar oricum, vă spun eu că sunt bani mulți. Cel mai uimit am fost însă de comentariile care au apărut la acest clip, multă lume ia apărarea medicului pe motiv că are salariul mic. Băi fraților, să înțelegem o chestie: mita, șpaga, atențiile de orice tip sunt interzise prin instituțiile publice.

Cetățenii care sunt plătiți de către stat nu au ce căuta cu mita în buzunar, și nu doar cei care lucrează pe la stat, ci toată lumea în general. Cu toții ne plângem de modul în care suntem tratați prin spitale dar luăm apărarea șpăgarilor? Câți dintre cei care iau apărarea medicilor cunosc faptul că 10% din salariul lor se duce la sănătate? Păi noi, cetățenii, plătim o grămadă de bani sub formă de asigurări medicale pentru ca atunci când ajungem la spitale să fim băgați în seamă doar pe bază de șpagă?

Că sunt salariile mici, asta e o altă problemă. Cei carte s-au apucat de medicină nu s-au apucat ieri, nici acum 20 de ani ca să nu realizeze că salarii mici vor avea și când vor termina cursurile și vor intra pe post. Păi de ce vă mai faceți fraților medici? Nu ca să ajutați oamenii? Sau ca să vă umpleți buzunarele de plicuri și să trăiți ca niște nababi din șpagă? Înainte să dăm vina pe politicieni că fură și că sunt corupți, să ne uităm mai întâi în ograda noastră cetățenească, să vedem că e plin de hoție și de corupție și la cel mai inferior nivel. Toată lumea țipă că vrea o țară ca afară, dar afară dacă ești medic și ceri șpagă ajungi la pușcărie.

Leave a Reply