În ce colț de lume trebuie să emigrez ca să scap de țăranul care dă muzica la maxim în weekend?

De azi dimineață de la ora 7, un imbecil care stă la o casă din apropiere, ascultă muzică populară la maxim, cu ceva boxe de discotecă. Se aude pe o rază de 10 kilometri pătrați parcă. Nu-l interesează pe țăranul prost că are în jurul lui vecini, nu-l interesează nici măcar că nu se mai aude om cu om pe lângă el. Țăranul care dă muzica maxim se petrece  de parcă ar fi Noe, ultimul om rămas viu pe planetă.

Stăteam așa și mă gândeam în ce colț de lume ar trebui naiba să emigrez ca să scap de acești țărani prost crescuți, care atunci când au chef de distracție nu cunosc altceva decât muzica dată la maxim să răsune în tot cartierul și băutul până se pișă pe ei.

Așa m-am scârbit de oamenii ăștia care n-au nici măcar o umbră de bun simț rămasă în ei. Să stai așa în casă, cu geamurile închise și să nu auzi la Tv din cauza unui imbecil care s-a pogorât în mijlocul civilizației din vârf de munte, mi se pare atât de românesc. De ce naiba nu se dă o lege anti nesimțire care să împiedice acești scelerați să-și mai facă de cap cu nesimțirea și cu egoismul lor? Deocamdată există lege dar e valabilă doar după orele 22. La câtă nesimțire e în jurul nostru, e nevoie de o lege full time.

Articole Recomandate

NASA, cosmosul și românul Cred că știe toată lumea faptul că sunt pasionat de tehnologie, NASA și în general tot ce ține de cosmos. Ei bine, din când în când mai dau o geană pe la transmisiunea LIVE a celor de la NASA de pe St...
Am făcut comandă de webhost la Telekom… Iată cât timp le-a luat să proceseze cer... Îmi aduc aminte cu multă căldură de vremurile în care aveam internet de la Romtelecom, cu upload de maxim 1 MB/s. Nu era lună să nu existe circ și reclamații. De când am trecut la RCS-RDS parcă m-am m...
Mitică Dragomir a luat 7 ani de pușcărie L-am văzut aseară pe Mitică Dragomir la o televiziune agitându-se de zor. Nu mai știu unde exact că nu le am cu televizorul. Știu că era și dezertorul antenist Ciutacu pe acolo. Prima dată nu am rea...
Idioti pe contrasens In fiecare dimineata aceeasi poveste. Atunci cand incepi munca la ora 6 si pleci de acasa pe la 5 jumatate orasul inca doarme. Vecinii din blocurile cartierului meu sforaie de se aude din strada. De m...
Urăsc bâlciurile care se fac de ziua orașului Cred că nu există eveniment pe care să îl urăsc mai tare de cât zilele orașului, Zilele Severinului. În fiecare an de Sf. Gheorghe, se umple de tarabe insalubre în spatele cărora vezi numai colorați î...
Cat de util este contul PayPal unui blogger In ultima vreme am intalnit ceva bloggeri care au cont de PayPal, insa nu au legat contul bancar si cardul de credit la el. Din aceasta cauza, nu pot sa retraga banii de acolo de cat prin intermediul ...
Renovare De o buna perioada de vreme sunt tot mai nemultumit de tema actuala. Mereu am spus ca blogul trebuie sa corespunda personalitatii celui care scrie pe el, din toate punctele de vedere, tema, continut, ...
Medicii romani ar mai accepta spaga daca ar avea salarii europene? Eu m-am gandit de multe ori la chestia asta pentru ca primesc de foarte multe ori advertoriale de scris pe teme de sanatate. Stim cu totii cum e cu plicul in buzunar, cu asigurarea de sanatate care nu...

Leave a Reply