Cauți o firmă de transport persoane serioasă pentru curse în Germania? Iată cum trebuie să o alegi

E destul de dificil să alegi din prima o companie serioasă care efectuează în condiții de siguranță maximă transport Germania de persoane. Piața este foarte aglomerată și din păcate, o bună parte dintre clienți se duc încă spre cei care efectuează curse la negru, fără firmă, fără autorizație, fără licență de transport persoane, fără nimic.

Așa sunt românii din păcate, pentru un preț cu câțiva euro mai mic sunt dispuși să-și riște viețile în drum spre România în fel de fel de microbuze insalubre conduse de oameni care sunt cel puțin inconștienți, să nu uităm ce tragedie a avut loc nu demult pe acel național din Ungaria. În cazul în care ești în căutarea unei firme de transport serioasă care efectuează regulat curse către Germania, iată cum poți să o găsești simplu, rapid și fără de greșeală.

Cauți o firmă de transport persoane serioasă pentru curse în Germania? Iată cum trebuie să o alegi

Verifică vechimea pe piață – cu cât o firmă o să aibă o vechime mai mare, cu atât va fi mai serioasă. Să luăm drept exemplu pe https://royal-tour.ro. Aceștia stau pe piață de mai bine de 15 ani și nu am auzit că ar fi fost implicați în vreun scandal de orice fel, accidente sau pur și simplu clienți nemulțumiți. Când reușești să faci treabă în România atât de mult timp clar putem spune că avem de-a face cu o firmă de transport persoane și colete serioasă.

Verifică șoferii companiei – sunt importanți, poate cei mai importanți din toată ecuația pentru că în mâinile lor stau atâtea suflete, care la rândul lor trebuie să aibă grijă de alte suflete (soți, soții, copii, părinți, etc). Cum pot fi ei verificați? Păi foarte simplu, discutați cu cei care coboară dintr-o cursă a unei companii cu care vreți și voi să mergeți. Dacă veți auzi de la oameni că în timpul condusului șoferii și-au mai găsit câte ceva de lucru, clar nu este o companie serioasă.

Verifică seriozitatea online – foarte simplu de făcut o mică investigație în acest sens. La bază este o idee destul de simplă: oamenii care nu sunt mulțumiți de anumite servicii vor răbufni în online. Își vor spune părerea sau oful prin comentariile de pe pagina companiei de Facebook, pe profilurile personale ori pe bloguri, forumuri, etc. Apoi, poți să mai cauți detalii despre companie pe Google, acolo iarăși poate fi lăsat ceva feedback pozitiv sau negativ.

Verifică ofertele companiei – poți să-ți dai seama de seriozitatea unei companii de transport persoane și din ofertele pe care le promovează, sau mai bine zis după ofertele cu care își întâmpină clientela. De exemplu, o ofertă foarte bună mi s-ar părea dacă o companie v-ar permite să plecați către străinătate cu cel puțin 30-40 de kilograme de bagaje după voi. Există firme de transport persoane în România care oferă și această posibilitate.

Așadar, în linii mari, dacă dorești să ajungi la o companie de transport persoane serioasă pentru curse în Germania, trebuie să fii atent la vechimea pe piață, la șoferii angajați, la feedback-ul lăsat de către clienți în mediul online și nu în ultimul rând, la ofertele pe care le promovează și din care-ți poți da seama dacă există sau nu respect față de client.

Evident, dacă alegeți să mergeți către străinătate cu pirați, cu oameni care fac transport de persoane la negru, nu veți avea nici siguranță, nici posibilitatea de a afla dacă sunt oameni corecți sau nu, doar nu sunt fraieri să-și facă site-uri pe net sau pagini de Facebook. Ei sunt nevoiți să mențină un profil cât mai invizibil atât timp cât sunt în ilegalitate.

Articole Recomandate

Discutii despre motociclete Nu mi-a placut niciodata sa merg pe motocicleta si nici nu o sa imi doresc vreo data sa invat asa ceva. Si toate acestea din cauza circulatiei din romania si a soferilor care-ti pun viata in pericol a...
5 motive sa iti instalezi un interfon audio Interfoanele audio sunt printre noi de ani buni, cred ca cel putin vreo 10 in orasele mici de provincie precum Severinul, orase in care tehnologia ajunge intotdeauna mai dificil. Am avut ocazia sa tes...
Afacere de top in 2014: nunta Tot mai multe cupluri aleg sa isi uneasca destinele in ideea de a face rost de ceva bani rapid si fara prea multe batai de cap. E drept, multi or sa spuna ca organizarea unei nunti naste foarte multe ...
Delta – plan Nu ma refer aici la celebrul aparat de zbor, ci la planul meu de a ajunge in Delta Dunarii, un loc de poveste cum nu am mai intalnit niciodata. Romania este o tara cu bogatii ne exploatate. Interesul ...
Lucky Studio – un studio numai al fetelor (GUEST POST Ioana) Sunt fata, am prietene fete si ma invart intr-o lume a femeilor in care baietii sunt doar niste accesorii pentru un trai mai bun. Stereotipul cum ca femeile sunt mai prejos decat barbatii si ca pot ca...
Ce conditii trebuie sa indeplineasca o pereche de ghete pentru barbati? Anul acesta m-am pregatit din timp si am cumparat de pe internet incaltaminte de sezon. La zapada care se anunta, nu vreau sa risc in adidasi. Am avut parte pana acum de o iarna mult prea blanda, insa...
Orasele devin din ce in ce mai sufocate de trafic Imi aduc aminte de vremurile cand eram eu copil, prin anii 90. Aerul era mult mai respirabil si nu vedeai pe strazi atatea masini. Pot spune ca din anii 90 pana in prezent orasul meu nu s-a schimbat, ...
3 motive să faci schimbul de ulei la timp Schimbul de ulei reprezintă una dintre cele mai simple operațiuni pe care un șofer le are de făcut la mașina sa. În funcție de uleiul ales și de tipul de motor, schimbul se face undeva până în 10.000 ...

Leave a Reply