Nu-mi plac țiganii dar nici sălbaticii nu-i halesc

A apărut în online clipul de mai jos unde un om cât muntele dar prost ca o găină se apucă să bată un taximetrist, pe motiv că cică era să facă accident din cauza lui. Adevăratul motiv nu cred că era incidentul auto ci faptul că omul era de etnie. Fraților, știu că sună aiurea, nici eu nu am o părere prea bună despre țigani, dar nici pe sălbaticii de genul celui din clip nu-i halesc.

Să te apuci să lovești un om care e de 3 ori mai mic decât tine, mi se pare dovadă de lașitate, nu de curaj. De fapt eu nu sunt deloc de acord cu violența în trafic, chiar nu-și are rostul. Nu suntem fraților în junglă, suntem într-o țară care așa cum e a intrat și ea în rândul țărilor civilizate din Uniunea Europeană.

Nu se poate să ne comportăm în continuare asemenea unor maimuțe. Urăsc genul acesta de oameni, căcăvani îi numesc eu, care atunci când e vorba de scandal sunt cu gura mare numai atunci când „adversarul” este un pipernicit. Dacă era în mașina respectivă o persoană la fel de mare ori chiar mai mare, omul nu ar fi zis nici pâs dar na, așa sunt românii. Tari în gură doar când sorții le sunt favorabili.

Din punctul meu de vedere, tipul din imagine care lovește ca un animal ar trebui să stea vreo 3-4 luni la închisoare, să aibă timp să se gândească dacă e normal sau nu să te comporți așa într-o societate civilizată. Pușcăria e leacul pentru toți acești sălbatici pe care eu unul, nu-i halesc de nicio culoare.

Cât despre țigan, văd că tot acest căcăvan scuipă și înjură ca la ușa cortului…

Nu știu care dintre cei doi e mai țigan. Voi ce credeți?

Articole Recomandate

Ofera magie unui eveniment dedicat celor mici Indiferent daca este vorba despre o aniversare, un botez sau poate o simpla petrecere cu scopul de a-i scoate pe cei mici din monotonie, organizarea unui astfel de eveniment trebuie sa fie facuta cu m...
Meseriasul din baie Atunci cand aveti de reparat ceva in casa, nu apelati niciodata la rude, decat in cazul in care sunteti siguri ca are ceva calificare in domeniul cu pricina si cativa ani buni de experienta. Altfel, r...
Un birou amenajat ca la carte Amenajarea biroului poate fii o sarcina destul de dificila, chiar daca aparent pare destul de simplu. Suntem oarecum obisnuiti sa spunem ca ne pricepem la toate, ca ne descurcam cu toate, insa atunci ...
All in one, o marturie a unei dezvoltari perpetue a tehnologiei Progresul tehnologiei este si va fi si in urmatorii ani incomparabil mai rapid decat cel inregistrat in evolutia de pana acum a societatii. Specialistii estimeaza faptul ca progresul tehnologic care v...
Cum alegem cea mai buna combina frigorifica Atunci cand cumparam un frigider nou mereu ne punem intrebarea fundamentala “Oare am facut cea mai buna alegere?”... Mereu ramane o urma de indoiala din pricina a doua aspecte ce se sintetizeaza in si...
Cea mai mișto idee pentru un team building În România ultimilor ani, ideea de team building a început să prindă contur din ce în ce mai bine. Pornită de multinaționale, aceasta a ajuns să acapareze și micile firme românești care se zbat între ...
Schimbul de ulei Am observat in ultima vreme ca foarte multe cunostinte nu prea fac schimbul de ulei la masina la intervalul indicat de producator. Motorul este inima masinii si are nevoie de o intretinere serioasa. A...
Vrei un iubit modern? Surprinde-l cu o geanta de barbati In 2017, gentile masculine au reusit sa capteze din nou podiumurile. Orice barbat bine alege o geanta pe masura pentru a-si asorta tinuta eleganta. Desigur, fiecare are stilul sau, ceea ce inseamna ca...

Leave a Reply