Home Gandurile mele Haitele de câini – specificul țării noastre

Haitele de câini – specificul țării noastre

475
0

Cred că suntem unici în lume pentru haitele de câini de printre blocuri, nu doar în Europa. Așa e când țara devine a nimănui, o colonie controlată din exterior cu scopul de a stoarce bani pentru UE într-o formă sau alta. Ieri seară în drum spre casă mi-au ținut calea vreo 7-8 maidanezi.

Norocul meu a fost că am avut unde trece strada dincolo și astfel să-mi continui drumul către casă, altfel mai mult ca sigur aș fi murit acolo mâncat de câini dacă cumva aș fi făcut nebunia să încerc să trec printre ei. Ei cui erau câinii respectivi? Cică ai nimănui, maidanezi, însă știm cu toții faptul că majoritatea câinilor maidanezi nu sunt chiar maidanezi. Mai primesc de mâncare de pe la agenții comerciali din jur ca să le stea prin curte noaptea. Nu aș avea o problemă cu chestia asta dacă acești câini ar sta să păzească o curte, dar când ei ies pe stradă câte 7-8 și încep să latre la tine când văd că te apropii de ei, nu este deloc ok. Și nu este pentru prima dată când sunt nevoit să trec strada din cauza haitelor de câini, de multe ori am vrut să sun la 112 dar m-am gândit că nu o să trimită niciun echipaj de la Poliția Locală.

Dacă aveau de gând să rezolve problema asta, o rezolvau ei demult. La fel se și în gara din Drobeta Turnu Severin unde la fel, s-au pripășit ceva câini capabili să te mănânce de viu chiar în fața secției de poliție TF. E de-a dreptul incredibil cât de primitivă a rămas țara asta comparativ cu străinătatea, pe unde singurii câini care umblă pe străzi sunt cei cu covrigi în coadă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here