Ai nevoie de lăzi din plastic pentru transport legume și fructe? Iată 5 motive să le cumperi de la ECOPRACTIC

Agricultura, legumicultura și pomicultura în România sunt oarecum într-o ușoară dezvoltare, în special după ce conaționalii noștri plecați la muncă în străinătate au decis să revină în țară și să deschidă un mic business folosind cunoștințele învățate dincolo în tot acest timp. Se plantează mult în România, mai ales legume și fructe care sunt mult mai gustoase față de cele pe care le putem cumpăra din hipermarketuri. Și cei care vin și deschid câte-un business ce implică creșterea legumelor sau fructelor vin cu idei moderne, exact ce-au văzut prin străinătate.

Folosesc chiar și aceleași cutii depozitare moderne, din plastic, cu capacitate destul de mare. S-au dus vremurile în care depozitarea fructelor și legumelor se făcea în saci. Aceste cutii pentru depozitare sunt mai mult decât interesante pentru că reușesc să protejeze produsele din toate părțile, au o stabilitate foarte bună atunci când sunt puse pe verticală una peste cealaltă, au o capacitate de stocare de 700 de litri și sunt alcătuite dintr-un plastic ecologic ce nu dăunează sănătății și care nu contaminează legumele/fructele. Unul dintre principalii furnizori de cutii depozitare pentru legume și fructe este EcoPRACTIC, un magazin online destul de interesant despre care vom discuta și noi în cele ce urmează.

Așadar, dacă ai un mic business cu fructe și legume și ai nevoie de asemenea cutii depozitare, iată care sunt cele mai importante 5 motive pentru care ar trebui să le cumperi de la ECOPRACTIC.

5 motive să cumperi lăzi din plastic pentru legume și fructe de la ECOPRACTIC

  1. EcoPractic reprezintă un brad GRADINARIU, companie care are 23 de ani experiență pe piață. Atunci când facem achiziții pentru firma noastră e bine să lucrăm cu cei vechi pe piață. Așa, avem siguranța că vom lua contact cu niște oameni serioși, care ne vor furniza produse de calitate. Nimeni nu cred că-și dorește să ia vreo țeapă , așa că e bine întotdeauna să mergem pe cărări bătătorite atunci când vine vorba despre parteneri.
  2. Stocurile celor de la EcoPractic sunt destul de mari, firma dispune de un centru logistic în București. Astfel, 70% dintre produsele prezente pe site pot fi livrate în câteva zile de la confirmarea comenzii. Acest lucru aduce un avantaj uriaș pentru cei care au nevoie de produse ceva mai urgent. De obicei, EcoPractic își dă silința să onoreze toate comenzile în maxim 7 zile. Dacă produsele nu se află pe stoc, poate dura uneori și 10 zile.
  3. Produsele vândute de cei de la EcoPractic sunt de calitate superioară. În acest moment, compania lucrează cu branduri celebre precum SULO (vechime pe piața maselor plastice de 120 de ani) și MEVA, o altă companie cu un istoric cel puțin interesant, companie care s-a dezvoltat foarte mult în timp Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, MEVA are o vechime pe piață de 120 de ani.
  4. Prețurile practicate de ecopractic.ro sunt destul de interesante comparativ cu competiția. Altfel, probabil nu ar putea să reziste pe o piață atât de aglomerată precum cea din România. Combinația dintre calitate și preț reușește să-i urce în topul preferințelor celor care au nevoie de lăzi și cutii din plastic pentru transportul fructelor și legumelor. Puteți vedea prețurile lor pe site-ul companiei: ecopractic.ro (este și magazin online).
  5. EcoPractic execută și produse la comandă, personalizate în funcție de nevoi. Un aspect foarte important atunci când dorești niște lăzi pentru depozitarea fructelor și legumelor care sunt departe de STAS. Cei de la EcoPractic au înțeles faptul că pe piață vor exista și clienți care vor avea nevoie și de produse mai speciale iar acest lucru nu face decât să scoată în evidență încă o dată ideea de seriozitate. Fiecare client este important în felul lui.

Acestea sunt cele mai importante motive să cumperi lăzi pentru fructe și legume de la EcoPractic, unul dintre furnizorii români care s-a remarcat pe piață prin seriozitate și respect față de client. Trebuie să păstrăm trendul modern al agriculturii, legumiculturii și pomiculturii atât în ceea ce privește creșterea și culesul, cât și depozitarea produselor iar adevărul este că aceste lăzi din plastic sunt mai mult decât practice. Cei care le folosesc deja pot să confirme probabil acest lucru.

Articole Recomandate

Rotile TENTE – avantaje si utilizari In prezent, toti cei care au dezvoltat o afacere ce implica transportul de marfuri, dispozitive mobile, aparate sau diverse echipamente cunosc importanta unor roti de calitate. Cu atat mai constienti ...
Uscatoare de maini in institutiile oficiale , un semn al civilizatiei! Institutiile oficiale sunt mereu destinatia unor personalitati foarte importante din intreaga lume, precum si spatii in care se desfasoara evenimente fastuoase, care implica diverse culturi, cu tradit...
Ai nevoie de piese auto second hand pentru Audi? Iată de unde poți face rost de ... Nu e chiar floare la ureche să faci rost de piese auto second hand pentru Audi atunci când nevoia te lovește. Te vei îndrepta mai mult ca sigur către centrele de dezmembrări unde vei constata cu stupo...
Pregatiri de cursa lunga Atunci cand plecam cu masina la drum, ne asumam un amalgam de pericole care mai de care mai ciudate. Cel mai mare pericol ce ne paste din tufe, este amenda. Stim cu totii cum stau politistii la panda,...
Jucariile copilariei Nu stiu de ce insa jucariile simple nu prea mai sunt apreciate de catre copiii din ziua de azi. Nu se prea compara vremurile traite de noi cand eram micuti cu cele de acum. Cand eram mici noi nu aveam...
Cum trebuie să fie un site de prezentare ca să corespundă cerințelor moderne?... În ziua de azi, dacă deții un business e musai să deții și o prezență online, lucru ce poate fi realizat printr-un site de prezentare sau prin intermediul unui magazin online. Dacă dorești să fii în p...
Unde mergem in concediu? Odata cu venirea verii tot mai multa lume incepe sa isi ia concediu. E sezonul in care cu mic cu mare isi fac frumos bagajul si se imprastie care pe unde apuca. Fiecare unde doreste. Unii vor la mare ...
Curatenia dinaintea sarbatorilor E o traditie stiuta de toata lumea faptul ca luna Noiembrie deschide festivalul sarbatorilor. Putin timp ne mai desparte de luna cadourilor. Daca stau sa ma gandesc mai bine, nici nu imi dau seama pe ...

Leave a Reply