Așa se parchează și la voi peste drum de sediul poliției?

Am început să urăsc din ce în ce mai mult Severinul și asta nu din pricina faptului că se încăpățânează să rămână cel mai subdezvoltat oraș din țară după Vaslui, ci din pricina oamenilor. Nu știu unde s-a dus bunul simț, e clar că pe la noi pe-aici lipsește cu desăvârșire. Chestia asta o confirmă poza de mai jos, în care există o mașină parcată sub semaforul pentru pietoni, pe trotuar, chiar peste drum de sediul poliției din Drobeta Turnu Severin. Mi se pare ceva ireal, parcă aș trăi într-un univers paralel în care regulile de circulație au fost create special pentru proști și pentru fraieri. Șmecherii, nu țin cont de ele.

Și când vezi asemenea mașini parcate în asemenea hal într-un asemenea loc, te duci cu gândul la oameni. Că doar mașina aia nu a fost parașutată acolo din cer. Cineva a pus-o acolo fără să-i pese prea mult de consecințe. Ei bine, cu asemenea oameni eu nu prea mai doresc să împart oxigenul, mă simt înjosit de faptul că trebuie să suport zi de zi asemenea specimene care nu mai au nicio treabă cu bunul simț. Și vă mai pun mai jos o altă imagine din parcarea de la Cora, unde toată lumea lasă mașina în drum, nu contează că restul parcării este goală. Nu știu de ce în orașul ăsta mic de provincie care se depopulează pe zi ce trece rămân doar oamenii fără pic de bun simț. Nu ar putea să fie invers? Să plece nesimțiții și să rămână oamenii serioși care nu sfidează cu bună știință nici legea nici ceilalți cetățeni?

Articole Recomandate

De unde au bani românii care cumpără mașini de pe Emag de Black Friday Eu am intrat adineauri pe o pagină separată de pe Emag și am văzut ce vedeți și voi în imaginea de mai jos. Stoc epuizat la mașini de 53.000 de euro. Băi fraților, eu am o mică mare întrebare: de unde...
Când vom scăpa oare de ideea de a păcăli atunci când vindem ceva? Să cumperi ceva la mâna a doua într-o țară precum România poate să fie o adevărată traumă. De ce? Păi pentru că indiferent cât de corect ești tu, niciodată nu vei putea avea încredere 100% în vânzător...
Ne-am născut la coadă Mi-am pus de multe ori întrebarea elementară: când vom ajunge și noi să fim civilizați, să nu mai fim nevoiți să stăm la coadă atunci când ne ducem la o instituție a statului, la un magazin, oriunde. ...
Lăcomia este mai păguboasă decât dărnicia pe termen mediu și lung Mă gândeam de multe ori de ce unii oameni au și frigider de 2 metri și ladă frigorifică. Oare cât pot să mănânce oamenii pentru a suporta o asemenea investiție? Pentru că lada aia costă, curent electr...
Șicanele și circul – grija principală a politicianului român Urmăream de dimineață știrile și am observat un lucru destul de interesant. Toți miniștri PSD și-au dat demisia la comanda lui Dragnea, mai puțin Premierul Grindeanu care vrea să-i facă ambiție celui ...
1 din 15 șoferi acordă prioritate la trecerea pentru pietoni Să treci strada în România este de multe ori o adevărată aventură chiar și în cazul în care ai prioritate, adică treci pe la trecerea pentru pietoni. Am observat cu stupoare că pe măsură ce înaintăm î...
Care-i baiul cu mașinile astea ce nu scad la preț cu anii? Măi fraților, care-i baiul cu Golf 4, Golf 5, de ce stau atât de bine pe piața second hand? Că nu există o explicație logică. Motoarele alea de 1.4 16 valve sunt niște mizerii iar majoritatea mașinilo...
De ce călătorii nu folosesc GPS? Alaltăieri, spre seară, când mă îndreptam eu înspre casă, am fost oprit de niște cetățeni din Belarus ca să fiu întrebat despre o anume pensiune din oraș. Spre surprinderea mea, nu am putut să-i ajut ...

Leave a Reply