5 motive să apelezi la SprintMove atunci când te muți

În momentul în care vrei să te muți, primul lucru la care te gândești este contactarea unei companii care oferă asemenea servicii. Știi foarte bine că dacă te vei ocupa singur de această operațiune, ori vei ajunge la spital cu spatele rupt, ori costurile și haosul total îți vor asigura un pat bine meritat într-un ospiciu.

Astfel, începi să te documentezi despre piața celor care oferă servicii de mutări mobilă București. Una dintre cele mai recomandate companii de pe piață este SprintMove și veți vedea imediat de ce spun asta. Iată 5 motive să apelezi la SprintMove atunci când te muți.

5 motive să apelezi la SprintMove atunci când te muți

  1. Sunt o companie foarte serioasă – unul dintre aspectele ce denotă această seriozitate se referă evident la experiența acumulată pe piață. SprintMove activează în acest domeniu al serviciilor mutări mobilă București încă din 2007. Sunt de părere că orice companie care izbutește să rămână pe o piață așa ciudată precum cea din România atâta timp, nu o poate face decât prin seriozitate, devotament, respect față de client. Nu cred că există altă cale.
  2. Primești estimare gratuită – nu te va costa nimic să ți se spună cam cât te va costa toată afacerea asta cu apelatul la companii ce se ocupă cu mutări București. Așa mi se pare normal, cu toate că multe firme taxează și acest lucru. Cei de la SprintMove au realizat probabil că românilor nu le place să le fie taxați pentru absolut toate acțiunile. Probabil mulți dintre voi veți spune că e normal să se taxeze și estimarea dar să fim serioși, nu e o operațiune așa grea.
  3. Mobila/bunurile sunt asigurate – cei de la SprintMove vă vor asigura bunurile transportate în limita a 100.000 de euro, ceea ce mi se pare mai mult decât ok. Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla în timpul unei mutări mobilă București cu camionul, la ce drumuri sunt, la ce agitație este în capitală mereu. E bine să fim prevăzători și să apelăm la firmele care ne pot oferi un plus de siguranță, chiar dacă în majoritatea cazurilor transportul se efectuează fără probleme.
  4. Mobila este împachetată corespunzător – e foarte important ca mobila să fie ambalată corespunzător în timpul transportului pentru că pe străzile din București e plin de gropi, de șoferi grăbiți care vor da naștere anumitor șocuri dubelor/camioanelor cu care se transportă mobila. Cei de la SprintMove or să ambaleze corespunzător mobila astfel încât să nu existe probleme cauzate de smucituri sau frânări bruște. Foarte important acest aspect.
  5. Raport calitate-preț corect – am ajuns și la partea cea mai dureroasă. Prețul. Foarte multă lume o să dorească niște prețuri foarte mici pentru această operațiune, doar suntem români. Ideea e în felul următor: prețurile mici nu au cum să aducă calitatea. Un transport sigur, efectuat de profesioniști va costa ceva bani. Interesul vostru este să obțineți cel mai bun raport calitate-preț și părerea mea este că dintre toate firmele care se ocupă cu mutări mobilă București, cei de la SprintMove reușesc să-la ducă în prim plan. Vă veți convinge singuri probabil de acest aspect.

Acestea sunt cele mai importante aspecte pentru care ar trebui să lași în grija celor de la SprintMove trambalatul cu mobila pe scări, prin București, apoi din nou pe scări la noua ta locație, indiferent că ești companie sau persoană fizică. Rămâne la aprecierea voastră dacă vă doriți un serviciu de calitate sau nu, cert este că atât timp cât mobila, transportul este asigurat, totul este în regulă. Puteți lua legătura cu cei de la SprintMove accesând sprintmove.ro, veți găsi un număr de telefon pe site-ul lor.

Articole Recomandate

De unde poți cumpăra un tort mai special pentru botez? Botezul este poate unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața unui părinte, pe lângă aducerea pe lume a micuțului și evident, majoratul acestuia. Organizarea botezului este un lucru destul de ...
De unde-mi pot cumpara un telefon inteligent? Cand vrem sa ne cumparam un telefon mobil inteligent, incercam sa gasim cea mai potrivita metoda prin care il putem achizitiona. Cu totii vrem telefoane Samsung ieftine, cu totii vrem preturi cat ...
4 obiceiuri de rahat la nuntă Eu unul urăsc nunțile, nici nu mă duc atunci când sunt invitat. De ce? Pentru că sunt nevoit să particip la niște obiceiuri de tot rahatul care mă scârbesc mai mult decât prevede legea. Despre ce obic...
Optimizare SEO profesională De ce avem nevoie pentru o optimzare Seo profesională? Indiferent despre ce site vorbim, că este unul pentru promovarea unei afaceri online sau doar unul de prezentare pentru ca acesta să fie cât mai...
Cât de avantajoase sunt canapelele extensibile De curând am fost nevoit să cumpăr o canapea pentru sufragerie și am optat pentru una extensibilă. De ce? Păi pentru că m-am gândit la o chestie destul de interesantă care ni se întâmplă tuturor: vin ...
Un Craciun personalizat E destul de greu sa fii unic in ziua de azi, si spun asta pentru ca cei care ar trebui sa aprecieze unicitatea nu mai sunt in stare sa o faca.  Traim intr-o lume acaparata de copy paste, o lume in car...
De unde poți să cumperi pompe de căldură la preț avantajos Pompele de căldură au devenit în ultimii ani una dintre cele mai bune metode de încălzire pe timp de iarnă și acest lucru nu e de mirare absolut deloc. Avantajele pompelor de căldură sunt destul de cl...
Copiii cu mame prin poliție De ce majoritatea copiilor care au părinți prin poliție ajung niște golani și niște derbedei? Nu prea pot să înțeleg chestia asta. Probabil aceasta este mentalitatea în familie și ei nu fac altceva de...

Leave a Reply