Avem și noi nevoie de asemenea pedepse pentru bețivani

A conduce beat în România e ceva la ordinea zilei pentru că trăim într-o țară coruptă care nu are legi. Și chiar dacă are, cei cu bani reușesc mereu să scape de brațul lung al justiției. Am văzut ceva clip pe YouTube cu o tipă ce a primit 50 de ani de pușcărie după ce s-a urcat beată la volan și a provocat un accident de circulație în care și-au pierdut viața doi copii.

Genială pedeapsa frate, așa trebuie și la noi. Să intre pe veci la închisoare boschetarii ce omoară oameni cu mașina, nu să stea cu dosarele în cercetare o viață întreagă.

Așa se face dreptate, așa se ține în frâu o societate, cu pedepse foarte dure. Bine, dacă stai să analizezi ce s-a întâmplat acolo, 50 de ani de pușcărie e nimic pe lângă fapta în sine. La noi, omori câte 5-6 oameni în accident și abia dacă-ți dă 4-5 ani cu executare.

Dacă ai bani, scapi bine mersi cu arest la domiciliu sau chiar cu pedeapsă cu suspendare. Nu știu, trebuie făcut cumva și scăpat de boschetarii care conduc, iar pedepsele sunt singurele care pot pune capăt acestui fenomen în România. Și pe lângă pedepse mai avem nevoie de un sistem juridic care să-și facă treaba ca la carte, fără corupție, fără cumetrii fără abateri.

Cred că suntem pe locul 1 în Europa la consumul de boască pe cap de locuitor iar faptul că nu avem poliție și legi în țară, duce ca niște statistici înfiorătoare gen 3 din 10 accidente se produc pe fondul consumului de alcool. Voi ce părere aveți? Cei care omoară oameni cu mașina, beți, să stea 50 de ani la pușcărie pentru faptele lor sau nu?

 

Articole Recomandate

Am ajuns oare minoritate în țara proștilor? Băi fraților, eu unul când văd halul în care scriu copiii pe Facebook sau pe YouTube în secțiunea de comentarii, mă apucă și groaza și sila și nervii, etc. Uneori am impresia că am ajuns minoritate în...
Când văd mașini care se vând „urgent” la preț dublu, mă apucă dracii Observ fel de fel de anunțuri pe internet postate de diverși oameni care încearcă să-și vândă mașina. Ok, nimic deosebit până aici pentru că suntem o țară în care piața second hand este la ea acasă, a...
A început jumulirea teilor prin parcuri Nimic nu mă enervează mai tare decât oamenii care rup copacii. De ce mă enervează? Pentru că cei care-i rup nu au contribuit cu nimic la creșterea lor, au venit ca prăduitorii la final când a apărut p...
Mai merita cumparate masinile fara dotarile de baza: Ac, geamuri electrice? Dupa 2 ani si jumatate de masina fara Ac, va spun sincer ca nu se mai merita sa cumparati asa ceva nici sa fie chilipirul chilipirului. Mai bine cumparati o masina mai micuta care are toate dotarile d...
Ce valoare mai au banii? Banii au o valoare din ce in ce mai mica din pacate si cred ca principala cauza suntem noi, oamenii. Va intrebati poate de ce in strainatate preturile sunt mai mici, de ce acolo preturile nu cresc de ...
Despre banii care expiră – Envato Market Am primit ieri un e-mail de la Envato Market – locul de unde cumpăram eu teme WordPress cu 50-60 de dolari bucata – prin care eram anunțat că am niște bani în contul de pe site, vreo 7 dolari și ceva,...
Ping-Pong cu zăpadă A început Ping-Pong-ul cu zăpada. Știți voi, acel sport de iarnă în care cetățenii aruncă zăpada din curte și de pe trotuare pe carosabil, pentru ca mașinile să o calce și să o topească mai repede. E ...
Despre găinăria cu adresele de IP de 2 euro + TVA în România Atunci când spui hosting web în România, spui găinărie, micime, calitate slabă, suport tehnic enervant și cam atât. Eu de exemplu nu am găsit nici măcar o companie care să vină cu servicii la nivel de...

Leave a Reply