Generația cocoliților – să nu răcească bibilul la -8 grade

Am înțeles că pe la București s-au închis școlile. Nu cumva să răcească bibilul, pardon copilul. Băi frate eu când eram mic mă duceam la școală în zăpadă până la genunche, atunci iernile chiar aveau zăpadă și frig și ger și viscol, nu ce-i acum. Și nu mai închidea nimeni nicio școală. Generația asta de cocoliți o să ajungă în ultimul hal. Să stea frate acasă la -7 grade mi se pare ridicol.

Probabil de-asta nici tinerii odată ajunși la maturitate nu prea se descurcă în viață. Sunt crescuți cu mare grijă de părinți, astfel încât să nu le lipsească nimic. Și când nu îți lipsește nimic, te plafonezi așa în mediocritate și nu mai experimentezi nimic pe pielea ta. E normal să termini și facultate și master și să nu fii în stare să te angajezi sau să nu te vrea nimeni la muncă mai bine zis.

Sunt curios ce mai urmează. Probabil peste vreo 5 ani or să închidă școlile dacă o să bată vântul, sau dacă o să plouă. Nu cumva să nu răcească bibilul, pupatul în cur, viitorul inutil al societății. Băi fraților, ridicolul trebuie să aibă și el limitele lui. În cazul ăsta, a depășit demult orice barieră. Mi se pare sincer o prostie să faci chestia asta în ideea în care în țările civilizate lumea se descurcă.

Numai în România nu sunt niciodată deszăpeziri, nu sunt niciodată trotuare curățare și așa mai departe. Doamne ferește să cadă zăpadă mai multă și tu să fii pieton. Clar nu o să mai ai pe unde să mergi. Doar nu ați vrea să se aplice legea aia care obligă oamenii să-și curețe zăpada de pe trotuarul din fața casei, nu? La noi ca la nimeni fraților, se mai încurajează și pupatul în cur pe deasupra.

Articole Recomandate

Un pas in plus catre izolare In momentul in care au fost ucisi cei care caricaturizau Profetul Mahomed, am spus ca s-a facut un pas catre izolarea Europei si practic a lumii intregi de tot ce inseamna Islam, Siria, Liban, Afganis...
Radiografia Pastelui Pastele la romani incepe cu hipermarketuri tixite cu handicapati ce cumpara cate 3 carucioare de alimente fiecare pentru ca “masa bogata” inteleasa de ei se rezuma la cantitate demna de o cantina soci...
Culmea curajului și culmea tupeului – maidanezii și bara de salam Mie mi-e frică de câini. Nu știu vouă, mie nu prea îmi pac câinii, mai ales cei mari și mai ales cei maidanezi. Din păcate, cartierul francez în care locuiesc eu e plin de ei. Dacă vrei să ajungi acas...
Petrecerile pentru copii Nimeni nu poate sa uite petrecerile organizate cu ocazia zilei de nastere, in copilarie. Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata si este caracterizata prin naivitate si inocenta. Tin minte ...
Adopta un catel daca tot il tii pe langa bloc In Romania, cainii maidanezi nu sunt nimic iesit din comun. Ii vezi la colt de strada, la colt de bloc, mai nou se strang in jurul cotetelor unde sunt depozitate tomberoanele de gunoi. Am observat ca ...
Ideea de self made mad incepe sa dispara din societatea romaneasca Nu ne mai dorim sa devenim cineva prin propriile forte, ne multumim sa ne aranjeze cineva un loc la facultate sau un job. Ideea de self made man a inceput sa fie ceva pe cale de disparitie si nu cred ...
Politicieni analfabeți – exact ce merită acest popor manelizat De ce ne mirăm când vedem cine ajunge să conducă România? Uităm că manelele și melodiile compuse de analfabeți ajung mereu în Trending pe YouTube? Nu tot noi, poporul, le urcăm acolo? Nu tot noi, popo...
Trăiască suta de euro De multe ori m-am întrebat de ce tinerii din Severin nu se duc la muncă, de ce preferă să stea la spart de semințe în loc să pornească să caute ceva de lucru. În oraș, peste tot sunt anunțuri de angaj...

Leave a Reply