Ne-am fi putut dezvolta vreodată fără religie?

Observ în ultimul timp faptul că pe net biserica e luată tot mai puțin în serios, pe la slujbe nu se mai duce așa de multă lume cum se ducea odată și îmi pun evident întrebarea de ce se întâmplă acest lucru. Răspunsuri sunt multe, pornind de la opulența afișată preoți până la privilegiile primite de aceștia, la care cetățenii români pot dar să spere (scutirea de impozit pe locuințe – case parohiale).

În fine, asta contează mai puțin. Chestia la care mă gândeam eu recent se leagă evident de existența conceptului de religie. Oare am fi reușit să ne dezvoltăm, să ajungem atât de departe dacă religia nu ar fi existat? Da, religia asta pe care toată lumea pare să o hulească, cu care majoritatea tinerilor par să aibă o oarecare problemă de rezolvat. Eu unul cred că nu.

Dacă religia nu ar fi existat, nu cred că civilizația ar fi rezistat în timp și am să vă spun de ce. Oamenii în general sunt făcuți să crească, să vrea mai mult. Religia a venit și a ținut oarecum un echilibru, a oprit umanitatea de la conducerea prin război și haos. Religia a stabilit în societate un oarecare echilibru între bine și rău, a îndemnat oamenii într-o formă sau alta să treacă de partea binelui, a inspirat oamenii să respecte alți oameni.

Eu unul nu sunt un om credincios, pur și simplu sunt orientat mai mult către știință. Fiecare cu personalitatea sa. Nu condamn pe cei care cred, nu ridiculizez un anumit cult. Respect opinia fiecăruia și chiar dacă eu nu sunt  o persoană credincioasă, sunt sigur că fără religie nu am fi evoluat atât de mult ca societate, sau nu am fi evoluat deloc.

Articole Recomandate

Time-lapse – renovarea unei case (buget) Am dat peste un clip marca Paw Pedersen pe YouTube, se numea Old House Budget Renovation și am zis să dau play. Ei bine, am reușit să stau minute bune țintuit în scaun pentru că este un material atât ...
Degeaba scurmi in iarba precum calul, rahatul de caine e tare lipicios… Asta i-am spus unui domn in varsta, probabil la pensie, care statea in padure sprijinit de un copac, scurmand cu piciorul in iarba incercand din rasputeri sa curete rahatul de caine de pe talpa. E cev...
Cum să faci rost de albine gratis Nu știu voi, însă mie îmi plac albinele. Îmi place să urmăresc clipuri cu albine, îmi place să învăț lucruri noi despre ele. Albina este singura vietate care nu oferă reziduu, absolut nimic din ce-i î...
Ce inseamna viral in Romania? Viralul in Romania traduce foarte bine ideea de entertainment. Viralul de obicei este acel clip sau articol (mai mult clip, ca la noi nu mai citeste nimeni) care ajunge sa fie vizualizat de zeci si su...
Gara din Severin, intre modern si Epoca de Piatra Sa nu va puie sfantu’ sa urcati in tren sau sa coborati la Severin Povesteam pe Facebook cum in urma cu o saptamana am fost la gara sa ajut pe cineva sa urce in tren... La prima impresie mi s-a parut...
ISU incepe sa inchida carciumile Carciumile, bombele si closetele din Drobeta Turnu Severin au fost inchise in mare masura de cei de la ISU in urma controalelor de rutina pe care le efectueaza mai regulat de cat numarul clientilor cu...
În luna mai, am mers aproape 400 de kilometri pe jos Mi-am pus  recent întrebarea de ce naiba adidașii mei sunt așa murdari, că doar nu-i am de mai mult de o lună, două. Atunci, mi-a venit splendida idee să mă uit în telefon să văd cam câți kilometri am...
Masina din 1998 – 200.000 km la bord Sunt curios cand o sa intre in vigoare pedeapsa cu puscaria pentru cei care dau kilometri inapoi masinilor pe care doresc sa le vanda prostilor in Romania. Scuzati, expresia, insa numai un prost poate...

Leave a Reply