7×7=14 cu 1 15 și cu 2 = 16

Modul în care calculează unii dintre români mi se pare pe-o parte amuzant, dacă nu ar fi ceva foarte grav. Nu e prima dată când aud prin Dedeman oameni care nu știu tabla înmulțirii deși au ajuns la o vârstă venerabilă. Vă dați seama că acolo se fac calcule la greu, se cumpără materiale de construcții.

Și cum mergeam eu printre raioane, am auzit o discuție destul de interesantă a unui cetățean. Vorbea la telefon cu cineva, calculau pe la parchet sau ceva de genul. Matematica lui suna cam așa: șapte ori șapte paișpe, cu unu cinșpe și cu doi șaișpe. Cum frate 7 x 7 = 14?

Voi vă dați seama ce lucrări fac oamenii ăștia pe-acasă? Și la cât de proști sunt, când observă că nu le ajung materialele mai mult ca sigur se gândesc că i-au păcălit ăia de la Dedeman, nicidecum nu le trece prin capetele seci că sunt pe dinafară cu matematica elementară de clasa a 2-a.

Penibil fraților, mie unul mi-e rușine că împart aerul cu oameni care au ajuns la 40 de ani degeaba. Cum mă să nu știi tabla înmulțirii? Chiar nu ești conștient de treaba asta? Chiar nu ți-a zis nimeni până acum că ești un dobitoc? Te mai duci să faci și cumpărături. Asta îmi place mie la români frate, după ce că sunt proști mai și semnalizează. Sunt și fuduli. Nu se gândesc nici măcar o secundă la faptul că s-ar putea să fie proști, lucru ce din păcate e în dezavantajul lor pentru că dacă ar gândi așa, s-ar putea îndrepta. Da fraților, șapte ori șapte face paișpe, cu unul cinșpe și cu doi șaișpe.

Articole Recomandate

De ce ai da 1 stea la review, unei asociații caritabile? În ultimii ani am afirmat tot mai des faptul că doresc să părăsesc țara. De ce? Pentru că simt că nu e locul meu aici. România e o țară săracă și plină de nesimțiți, de analfabeți, de „șmecheri”, de c...
Piedone s-a spălat de păcate. E curat ca lacrima. Candidează. Băi frate, oare câtă nesimțire pot să mai aibă politicienii ăștia de la noi? Probabil că cu cât omul este mai umflat cu pompa cu atât nivelul de nesimțire este mai ridicat. Piedone este cel care a dem...
Mai prinde cineva Antena 3? Eu nu inteleg pentru cine mai transmite Antena 3. Sau Antenele mai bine zis. Intreb pentru ca din gripa Focus Sat au disparut demult, de la RDS nu mai zic... mai are cine sa il urmareasca pe Badea cum...
Sper ca Bill Gates dea faliment Ieri seară când aveam treabă la calculator mi s-a restartat din senin. Mai face toane din când în când, însă nu am ce să-i fac, probabil din cauza căldurii prea mari. La mine în cameră este destul de ...
Depășirea – manevra care spune totul despre șoferul român Astăzi când am plecat de acasă am dat să traversez strada și, deși eram pe trecerea de pietoni, am amânat să avansez întrucât am auzit că cineva, în coada coloanei care oprise să-mi dea mie prioritate...
Adidașii cu arcuri de plastic în călcâie – hidoșenia secolului De ce dracului ai cumpăra niște adidași care au arcuri la călcâi? Deci mă refer la hidoșeniile alea în care practic tocul încălțămintei nu este o bucată din cauciuc cum am considera normal, ci este co...
Oare noi chiar avem „VEDETE”? Priveam zilele trecute pe la emisiunile americanelor de divertisment, cele care au loc seara, cum e la noi Capatos. Ce să vezi, mereu erau invitați oameni care chiar au făcut ceva în viață. Că erau ac...
Ziua în care străzile vor fi atât de pline de mașini încât vor fi blocate comple... Cred că această zi în care străzile vor fi blocate complet de mașini, se apropie. Mai ales în București, un oraș către care provincia emigrează, un oraș în care de ani de zile există probleme cu circu...

Leave a Reply