Umilința de la refinanțare

Pe vremea când mia aveam vreo doi ani de plată la creditul făcut pe 5 ani la BRD, am zis să merg să îi întreb de o refinanțare în condiția în care aveam un venit mult mai mare prin PFA. Când am făcut creditul eram angajat la o stație GPL cu 800 de lei net salariu. Ei bine, surpriză.

Cred că nu am simțit umilință mai mare decât atunci când am ajuns să discut cu acele doamne care se ocupau de credite în incinta BRD. Mă priveau așa, cu milă și fără chef de mine.

Ceva de genul „Ce-o mai vrea și sărăntocul ăsta?”. Bineînțeles că m-au pasat de la una la alta pe motiv că aveau treburi foarte importante de făcut, mult mai importante decât calculul unei refinanțări. Într-un final m-a luat o doamnă foarte plictisită în primire care mi-a vorbi așa de grețos că mai aveam un pic și îmi venea să mă ridic să plec.

Ea a fost și cea care mi-a spus că de PFA-uri se ocupă altă doamnă și că-mi trebuie nu știu ce hârțoage speciale. Voia probabil să scape de mine cât mai repede, nu-i plăcea de mine și nu avea chef de mine. Mi se pare atât de josnic acest comportament al oamenilor din bănci. Ei în loc să te facă să te simți încrezător în ei și în instituția lor, te fac să te simți ca un gunoi, ca un nimeni, ca un țâcă ce vine și el ca milogul să ia niște bani. Că are nevoie și băncile pot să-l salveze din foame. Sper din suflet să nu mai am nevoie niciodată să calc pragul vreunei bănci din România. Niciodată.

Leave a Reply