Cârligul pentru remorcare – accesoriul auto de care mai mult ca sigur ai impresia că n-ai nevoie

Nu știu câți dintre voi aveți un cârlig de remorcare pe mașină, însă o să vedeți în cele ce urmează că există momente în care acesta este foarte util. Dacă v-ați cumpărat mașina second hand din străinătate e posibil să aveți un asemenea accesoriu montat deja – așa a fost și cazul meu – dacă nu, trebuie să știți că poate fi cumpărat din magazine precum auto-hak.ro. Haideți să vedem care sunt cazurile în care un cârlig auto pentru remorcare poate să fie mai mult decât util.

Când un cârlig auto este mai mult decât util?

În primul rând, dacă-l folosești în scopurile lui bine trasate, adică la tractarea unei remorci. Eu unul am observat cât de util poate fi un asemenea accesoriu în momentul în care am început să renovez casa de la țară și am fost nevoit să transport materiale de construcții pe toate coclaurile. Evident, niciun camion nu a vrut să vină să livreze în vârf de munte așa că am închiriat de la un vecin contra unei sume modice o remorcuță de 750 de kilograme cu care am cărat absolut tot ce am avut nevoie. Dacă nu aveam cârlig pe mașină ar fi fost mult mai complicat.

Apoi, mai există posibilitatea să vrei să închiriezi o rulotă. Deși în România nu prea e la modă turismul cu rulota, sunt convins că în următorii ani a prinde aripi. Ca să legi o remorcă la mașina ta ai nevoie bineînțeles de aceste cârlige de remorcare, ce au în componență bineînțeles și priză electrică. Și nu, nu ai nevoie de o mașină super puternică pentru a tracta o rulotă pentru că de cele mai multe ori se va încadra la categoria remorcilor ușoare cu o masă maximă autorizată de 750 kilograme.

Nu în ultimul rând, cârligul de remorcare mi se pare util în caz de tamponare ușoară din spate. Mi s-a întâmplat chiar mie personal să fiu lovit din spate de altcineva și să rămân cu bara intactă. Mașina cu pricina s-a proptit în cuiul meu și nu a ajuns prea departe. E un aspect de luat în calcul pe care cu siguranță cei care au fost salvați de asemenea accesorii, îl vor recomanda.

Articole Recomandate

Sanatatea inainte de toate Nu doresc nimanui sa fie bolnav. Cel mai aiurea sentiment apare atunci cand nu functionezi cum trebuie. Oricat ne-am stradui sa fim sanatosi, vremurile pe care le traim ne impiedica. S-au dus de mult ...
Banda cu LED – o modalitate simplă și eficientă de a împodobi casa de Crăciun... Mai sunt câteva zile până la cea mai mare sărbătoare a creștinătății, până la Crăciun. Este perioada în care toată lumea împodobește absolut orice, nu doar bradul. Casele sunt și ele subiect de împodo...
Poti adauga tigle noi peste cele vechi? Raspunsul este da, se pot adauga noi tigle peste cele vechi. Adaugarea unui nou acoperis peste cel vechi (uneori numit re-acoperire) este posibila numai cu tigle, nu se poate face cu lemn sau ardezie,...
Lucreaza cu cei mai buni din domeniu   In topul celor mai frumoase orase din Romania se regaseste Brasovul, localizat in Carpatii Meridionali , in Depresiunea Brasovului, la o altitudine de 625 de metri. In acest oras se gase...
Cele mai bune dueluri de la Vocea Romaiei Majoritatea duelurilor au fost bune, frumoase, insa cele care urmeaza au iesit in evidenta prin CALITATEA protagonistilor. Urmatoarele mi-au placut in mod special desi majoritatea au fost bune. ...
Cat de des schimbi periuta de dinti? Din punctul meu de vedere, igiena orala este foarte importanta. O igiena orala foarte buna poate fi intretinuta daca tineti cont de doua aspecte: schimbul pastei de dinti la aproximativ o luna maxim d...
Cât de importantă este mentenanța IT într-o companie? În orice companie, toate departamentele trebuie să meargă strună pentru a asigura dezvoltarea mult dorită de antreprenori. Ce faci atunci când observi că un întreg departament contabil nu își poate de...
3 motive să cauți oferte Paște 2016 Bucovina Puține clipe ne mai despart de momentul în care vom rămâne din noi în minivacanța de Paște. Așteptăm an de an această adevărată binecuvântare pentru că în România se muncește greu și mult. Zilele libe...

Leave a Reply