De ce oamenii își folosesc timpul pentru a discuta alți oameni?

Nu am înțeles niciodată nevoia de bârfă. De ce ai pierde timpul pentru a discuta alți oameni când ai putea să faci ceva util pentru tine și pentru viața ta? Cred că bârfa este specifică țărilor sub dezvoltate, ca să nu le zicem din lumea a 3-a că am înțeles că nu mai există acest concept. Vedeam bârfă prin telenovelele din Argentina, Columbia, țări care nu se pot lăuda cu un nivel de trai foarte bun, e doar America Latină, nu? Sau Latrină mai bine zis…

Lasă că nici România nu e departe. Aici bârfa a fost dusă la nivelul următor în lumea satului. Apoi, oamenii care au purces către orașe au avut grijă să ia cu dânșii această bârfă și să o implementeze și în zona urbană. La fel, au adus la oraș și manelele, au adus la oraș și spartul semințelor adică mizeria. Au adus multe obiceiuri care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să rămână în zona rurală. Că nu mai există bancă în oraș să nu aibă la poale un covor de coji de semințe. Dacă aș fi primar, eu unul aș interzice comercializarea semințelor de dovleac și floarea soarelui în oraș dar în fine…

Să ne întoarcem la bârfa noastră cea de toate zilele. Cred că în România oamenii nu se simt bine dacă nu bârfesc. Sunt bolnavi dacă nu stau toată ziua să butoneze pe Facebook, să vadă ce a mai făcut X sau Y. Avem bârfa în sânge și acesta este motivul pentru care suntem săraci. Așa e când stăm și ne preocupăm foarte mult de viețile celor din jur, nu ne mai ocupăm de ale noastre.

Leave a Reply