Fiecare e liber să creadă în ce vrea el

De ce avem o problemă cu religia celui de lângă noi? De ce trebuie să-l judecăm în funcție de credință? Dacă este ortodox și crede în Dumnezeu, trebuie să-l numim un prostovan îndobitocit de biserică. Dacă este musulman trebuie să-l numim terorist doar pentru că 0.0000000000000001% din totalul musulmanilor aparțin grupărilor teroriste. Din punctul meu de vedere fiecare este liber să creadă în ce vrea el, nu suntem noi în măsură să-l judecăm pentru chestia asta. Societatea încă dă dovadă de un primitivism ieșit din comun dar cine știe, poate că va evolua cândva dacă nu se va autodistruge între timp, că e foarte posibil să se întâmple chestia asta destul de curând.

M-am săturat să văd pe internet diverse pagini care jignesc ateii, cum să sunt niște cretini care vor arde în flăcările iadului. M-am săturat să văd pagini care jignesc credincioșii creștini și râd de ei. Cred că ne-am obișnuit mult prea prost să criticăm absolut tot ce mișcă în jur sau hai că asta cu criticatul nu ar fi o problemă, căci suntem ființe cu conștiință și cuget, dar nu ar trebui să judecăm acei oameni sau să-i jignim pentru că ei cred într-un lucru în care noi nu credem. Aici este cea mai mare problemă a societății, că încă există prejudecăți din cauza cărora suntem departe de civilizație, de lumea de Vest. Numai la noi o să vezi oameni preocupați de alți oameni, nu de propria persoană. De-asta nici nu evoluăm cine știe ce, pentru că suntem atât de ocupați de capra vecinului încât pe a noastră o lăsăm să moară de foame. Fiecare e liber să creadă în ce vrea el și cred că tot fiecare ar trebui să-și vadă de propria bătătură.

Articole Recomandate

Inarmarea cu inutilitati Mereu ne dorim sa cumparam diverse obiecte, obiecte de care nu avem neaparat nevoie si drept exemplu o sa va dau masinile. Te uiti pe strada si vezi atatea masini scumpe, si te intrebi ce rost au? Cu ...
Lasă că la alții are loc, la noi nu Nu știu de ce dar în România întotdeauna au fost apreciate doar anumite talente. Mi-a ajuns recent pe radar momentul pe care l-a făcut Dan Bălan la Vocea Ucrainei și sincer să fiu nu înțeleg de ce omu...
Chistocul, flegma si rahatul de caine Mie unul imi place sa ma plimb prin locuri publice, asta inseamna prin port, prin parc, prin padure si de fiecare data cand plec la plimbare, constat ca trebuie sa fac un slalom printre dejectii. La p...
Cum să-ți vinzi mașina repede pe olx sau lajumate Poți să-ți vinzi mașina repede online, pe site-uri de genul olx sau lajumate dacă respecți câteva reguli de bun simț le-aș spune eu. Haideți să vedeți despre ce este vorba. Cum să-ți vinzi mașina rep...
Paranoia cumpararii unui autoturism second hand Ne e frica sa mai cumparam masini la mana a doua pentru ca avem doua mari probleme de solutionat: taxa de mediu sau timbrul de mediu si defectele ascunse. Sa cumperi o masina second hand in Romania e ...
Ce face Românul când nu mai are bani? Schimbă 100 de euro Cred că ne batem cu Siria la depopulare. Problema e că oamenii pleacă de acolo din cauza bombelor. Eu nu am mai văzut nicăieri în lume o societate care să-și urască atât de mult propria țară cum este ...
Magazinele online care s-au facut de ras de Black Friday Eu unul nu am prea urmarit Black Friday, tot ce stiu este ca in loc sa se tina pe data de 27 s-a tinut pe 20, cu startul furat inca de pe 19 seara de unii mascarici. Evenimentul mi s-a parut unul peni...
De ce mă văd căsătorit cu o femeie cu 10 ani mai mare Întotdeauna mi s-a spus că am un mod de a gândi mult mai matur pentru vârsta mea. De-a lungul timpului mi-am făcut prieteni cu cel puțin 10 ani mai în vârstă ca mine și asta conjunctural, nu că mi-aș ...

Leave a Reply