Este acidul hialuronic o soluție bună pentru a scăpa de riduri?

acidul hialuronic Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni. Oricât ar încerca unele femei să fenteze bătrânețea, ajung într-un punct în care nu mai au arme de luptă. Apar ridurile și nu e un sentiment tocmai plăcut pentru niște spirite care au fost cochete o viață întreagă. Există o armă externă cu care se poate lupta foarte bine împotriva ridurilor, numită acid hialuronic ce poate fi inserat în piele în clinicile de specialitate. Și nu, nu este doar o recomandare pripită pentru femeile care doresc să scape de riduri, există articole de specialitate care-ți explică foarte clar tot ce trebuie să știi despre acidul hialuronic.

Acidul hialuronic nu se poate cumpăra de la farmacie precum cremele, acesta trebuie injectat într-o clinică de specialitate precum Clinica Trident. Dacă vreți să încercați, nu uitați să vă interesați întotdeauna înainte dacă clinica respectivă are autorizațiile necesare pentru asemenea operații. Și când zic operații mă refer la injecția în sine, nu trebuie să te operezi nicăieri. Există foarte multe femei care-l injectează direct în buze așa că nu discutăm despre o tehnică foarte rară. Buzele în care se injectează acid hialuronic devin mai mari, mai pronunțare, conturul este mai bine definit, ridurile din colțul gurii dispar și așa mai departe, există multe motive pentru care femeile apelează la acest mic truc anti îmbătrânire. Important este că această injectare nu mai este atât de necunoscută cum era în trecut și nici prețurile nu mai sunt atât de mari. Injectarea de acid hialuronic în buze o să devină în viitor un procedeu poate la fel de des întâlnit precum vopsirea la coafor.

Este acidul hialuronic o soluție bună pentru a scăpa de riduri?

Da, acidul hialuronic este o soluție destul de bună pentru a scăpa de riduri și de a avea niște buze fenomenale și cred că orice femeie va ajunge la un moment dat să-l încerce. Efecte secundare nu sunt și nici pericole așa că mai mult ca sigur această tehnică va fi încurajată pe viitor. Dacă vreți să o încercați, repet, mergeți la o clinică acreditată pentru asemenea operațiuni precum Clinica Trident.

Articole Recomandate

Frica de implantul dentar Românii au o frică de medicul dentist, ceva de speriat. Cred că majoritatea ar alege să ia o bătaie bună dacă le-ar trece de durerea de măsea în urma ei, în loc să meargă la dentist. Cred că avem o pr...
Cea mai buna voce din concurs Mie baiatul asta mi-a placut cel mai mult dintre toti cei ce au concurat la categoria singers. Din pacate melodiile pe care a ales sa le cante mai departe in concurs nu prea i s-au potrivit. &nb...
Competenta profesionala Nu cred ca sunt singurul care a observat faptul ca se fac facultati pe banda rulanta, diplomele curg ca apa pe Dunare, si apar cu duiumul specialisti care habar nu au cate urechi au in cap. Oricine do...
Max Cleaning este o companie indrazneata care ofera servicii de curatenie de cea... Pentru ca avem experienta in a pune la dispozitie astfel de servicii, ne implicam cu usurinta atat in proiecte mari cat si in proiecte mici. Fie ca este vorba de o simpla locuinta, fie ca este vorb...
Spectacolul vietii Pentru mine, viata e un spectacol. Un spectacol la care nu poti sa asisti, poti doar sa joci. Fiecare dintre noi inearca sa joace cat mai bine. Unii disimuleaza, atlii sunt sinceri. Fiecare incearca s...
6 motive pentru a apela la o firma de curatenie Cred ca toti ne confruntam cu problema timpului liber, indiferent cate ne-am stradui sa incheiem socotelile cu lucrurile pe care le avem de facut intr-o zi, mai devreme, bineinteles ca simtim nevoia d...
5 sfaturi simple pentru a va feri de hoti Traim niste vremuri destul de agitate iar faptul ca tara nu se indreapta spre un nivel de trai mai bun, face sa creasca rata infractionalitatii. Sunt din ce in ce mai multe spargeri de locuinte, talha...
Nu m-aș mai muta singur de capul meu, niciodată În urmă cu ceva ani am luat contact pentru prima dată cu mutatul. Am fost nevoit să mă mut dintr-un apartament într-o garsonieră și sincer să fiu, a fost o experiență traumatizantă. Nu m-aș mai muta d...

Leave a Reply