Scârba în toată splendoarea ei

Am asistat ieri la un nou episod cu țigani. Veți vedea încă o dată unul dintre motivele pentru care acești cetățeni nu se vor civiliza niciodată, nu se vor integra niciodată în societate. Am remarcat la un semafor un grup de țigani care au trecut claie peste grămadă pe roșu, unul dintre ei afirmând către cei care stăteau la culoarea roșie „Lasă că nu e amenda mare”… Erau perpedes. Lol mă, da dacă dă mașina peste burta ta cea înaintată, despre ce amendă mai discutăm atunci?

După acest episod care m-a supărat destul de mult (urăsc nesimțiții) a venit altul și mai și. După ce s-a făcut verde am purces în aceeași direcție către care au mers și țiganii cu pricina și la un moment dat, cu coada ochiului, zăresc pe unul dintre ei într-un maiou albastru, lângă o scară de bloc. Ce credeți că făcea omul acolo? Trăgea o pișare pe zid chiar sub fereastra unui cetățean. Strada pe care mă aflam era una destul de circulată dar se pare că pe acel specimen nu l-a interesat.

Într-un final am avut oroarea să văd și unde s-au dus cetățenii de etnie: la o terasă vestită pentru mici. Da, se duceau în gașcă, după ce au trecut pe roșu și s-au pișat pe zidul unui bloc, să bage în burțile alea enorme mici și bere. Au intrat la terasă și evident, s-au pus la prima masă de lângă intrare. Să-i vadă domne lumea că sunt ei acolo și fac consumație. Nici nu mai zic că în momentul în care am trecut prin dreptul gardului terasei chiștocul unuia dintre ei era să mă lovească direct. Așa se face în șatră, la cort, se aruncă gunoiul peste tot. Evident că terasa cu pricina era una în aer liber și existau scrumiere la fiecare masă dar deh, de unde să știe țiganii ce-i aia civilizație?

Articole Recomandate

Cine a spus că România nu este o țară plină de oameni creativi? VUNK – Cam... Astăzi am văzut pe Facebook, noul clip al Trupei VUNK. Sincer vă spun că mi s-a umplut sufletul de bucurie și de fericire. În niște vremuri atât de stresante și acaparate de negativism, a venit aceast...
Nu mai suport golăneala feminină De la o perioadă nu mai suport golăneala feminină. Parcă prea des aud în jurul meu fete care înjură mai rău ca țiganii. Cea mai des pronunțată înjurătură este bineînțeles „Dă-te-n PULA mea”, ca și cum...
De ce nu obisnuiesc sa repar ce se strica? Chestia asta cu reparatul la romani capata un caracter atat de normal, incat nimeni nu cred ca arunca un obiect atunci cand se strica. Toata lumea incearca sa repare sau sa duca la un service. E drept...
Imposibil sa gasesti un magazin online care sa vanda adidasi mai rasariti Misiune imposibila. Chiar nu exista online niste magazine care sa aduca adidasi mai speciali. Am tot cautat peste tot, am luat sfantul Google la rand si n-a fost chip. Am gasit aceeasi marfa, scumpa, ...
Top sucuri naturale Am incetat sa mai beau Cola si Fanta de ceva vreme, de vreo 6 luni mai bine zis. Am renuntat la ele pentru ca am observat ca nu imi fac bine. Am zis ca trebuie sa le inlocuiesc cu cele naturale, insa ...
Cum e cu munca la patroni cand bugetarii se bucura de zile libere de la stat De fiecare data cand e vorba de zile libere date de stat, tara se imparte in doua tabere: cei fericiti si cei nefericiti. Cei fericiti sunt bineinteles cei care lucreaza la stat alaturi de cei care au...
Severinul saraceste pe zi ce trece Observ treaba asta in vanzarile de la statie. Acestea au scazut cu aproape 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut si nu am cum sa atribui aceasta schimbare de cat pe seama saraciei. Acuma, s-o z...
Foarte toxice comunitățile celor care au emisiuni la TV Am citit aseară un status al domnului Gherman, mare realizator pe la Look TV din câte țin eu bine minte și am zis să fac și eu un mic comentariu acolo. Nu mai făcusem niciodată chestia asta și am zis ...

Leave a Reply