Să ajutăm familiile cu câte 5 copii ce locuiesc în condiții mizerabile?

Pentru că a fost Paștele și a fost și perioada aia în care trebuie să fim mai buni (vine la pachet cu sărbătoarea și ține 3 zile ca orice minune), au început să apară peste tot cazuri sociale pentru care se strâng ajutorate, bani sau alte minuni. Au început bineînțeles să apară acele familii cu câte 5-11 copii ce trăiesc toți îngrămădiți într-o singură cameră. Ei bine, deși am ajutat foarte multe cazuri sociale, sunt de părere că acestea nu ar trebui băgate în seamă și am să vă spun și de ce.

Atunci când nu ai unde să stai, atunci când nu ai un serviciu ori vreo sursă de venit dar tu te apuci să faci 5 copii, nu mi se pare că ești genul de om capabil să înțeleagă prea bine lumea în care trăiești. Asta ca să nu zic că ești prost de dai în gropi. De cele mai multe ori, aceste familii cu câte 5,6,7 copii sunt formate din oameni fără carte și fără vreo perspectivă de viitor, obișnuite să își ducă traiul de pe azi pe mâine din mila vecinilor sau a oamenilor care se implică periodic în asemenea cazuri.

Atunci când ai 6 copii după tine dar nu ai observat că nu ai cu ce crește unul, ce să mai zic de 6, meriți ajutat o dată și atât. Dacă nu-ți revii din prostie, dacă nu cauți ceva de muncă, nu mai trebuie să fii ajutat. Poate că sună dur dar trebuie să recunoaștem că unii și-au făcut un stil de viață din aceste ajutoare, din aceste campanii umanitare și le convine de minune situația.

Articole Recomandate

Fugi ca prostu’ De multe ori când mă duceam pe la alergat pe la pădure mă întâlneam cu diverși cunoscuți și când mă vedeau ce fac, erau super mirați, ca și cum aș fi făcut cea mai ciudată activitate din lume. Atunci ...
Politicieni analfabeți – exact ce merită acest popor manelizat De ce ne mirăm când vedem cine ajunge să conducă România? Uităm că manelele și melodiile compuse de analfabeți ajung mereu în Trending pe YouTube? Nu tot noi, poporul, le urcăm acolo? Nu tot noi, popo...
Hotelul stins Încet dar sigur, luminile se sting în Drobeta Turnu Severin. Nu sunt luminile stinse de cetățeni atunci când se duc la culcare, ci luminile industriei locale. Mergeam ieri pe stradă și am observat că ...
Parental Control Șansa ca tu să te naști a fost una la un miliard. Lucky guy! Ai câștigat potul cel mare la loteria cu cele mai mici șanse de câștig. Random shit happend și acum vezi viața ca pe un calvar, ca pe o pov...
Cora a rămas de căruță Îmi fac destul de des cumpărăturile pe la Cora și de multe ori mai poposesc cu plasele înainte să plec în părculețul pentru copii amenajat în incintă, în afara complexului. Este un câmp acolo unde au ...
Mai putem trai cu vise? Ascult in fundal melodia lui Florian Pittis – Vis de Primavara, despre care am si scris un articol mai devre si ma gandesc la capacitatea oamenilor de a visa, in special a romanilor. Romanii sunt foar...
STUDIU – unul din patru tineri, fără planuri? Cică s-a făcut un studiu care a scos la iveală faptul că unul din patru tineri nu au niciun plan de viitor. Eu unul țin să contrazic veridicitatea acestui studiu și o să spun destul de clar faptul că ...
Creed, filmul care ma baga inapoi in CINEMA dupa mai bine de 20 de ani de absent... Creed este filmul care m-a facut sa cumpar biletul online la Cinema City, nici n-am stat pe ganduri. Dupa mai bine de 20 de ani, iata-ma inapoi catre sala de cinema. N-am mai fost la film de cand eram...

Leave a Reply