Cum ar arăta țara asta dacă am avea oameni competenți la putere

Bună întrebare. Cred că ne-am apropia și noi cât de cât de normalitate. Ce înseamnă normalitate? Păi de exemplu să faci RAR-ul la o mașină adusă în străinătate pe loc, într-o zi sau două cel mai grav, nu peste două luni de zile. Luați exemplul de mai jos, la RAR Mehedinți nu mai sunt locuri disponibile pentru cei care își aduc mașini din străinătate și se pare că singurele variante ar fi să-ți iei mașina la spinare și să te duci cu ea în alt județ, unde te poți programa înainte de Paște, pe 12 aprilie.

Unde s-a mai văzut mă așa ceva? În ce țară bananieră se mai întâmplă ca o instituție a statului să te programeze pe tine la 2 luni distanță de momentul în care ai nevoie de un act?

Dacă trăiam într-o țară normală, condusă de niște oameni competenți, înainte de scoaterea timbrului de mediu (motivul principal al aglomerării de la RAR și DRPCIV) s-ar fi suplimentat ceva personal pe la aceste instituții astfel încât să fie totul în regulă.

Păi gândiți-vă la RAR, dacă iei revenire și ai numere roșii, deja depășești termenul de 3 luni de zile pentru aceste numere și vei fi nevoit să duci mașina și să o aduci de la service la RAR cu platforma. Nimeni nu s-a gândit la chestiile astea când a scos timbrul de mediu.

Nu mă înțelegeți greșit, e foarte ok că s-a scos. A fost o mizerie de taxă discriminatorie și ilegală dar aici se vede incompetența și dezinteresul celor care ne conduc.

Adică degeaba au scos timbrul de mediu dacă ajungi să-ți înmatriculez mașina în jumătate de an. Sunt sigur că cel puțin jumătate dintre cei care au înscris mașini în februarie ar fi preferat să plătească nenorocita aia de taxă, numai să nu fie nevoiți să piardă luni de zile cu înmatricularea…

Leave a Reply