Când ai băut ultima dată un ceai mai special?

rooibosDiscutam în urmă cu câteva zile cu un amic de-al meu și-mi spunea că a primit un ceai demențial de la cel pentru care lucrează. Omul construiește case și a primit astfel într-o seară niște ceai ceva mai aparte. Omul este trecut de prima tinerețe așa că-i place să trăiască natural, nu pierde niciodată ocazia să bea un ceai de calitate. Pe cutia pe care o primise de data aceasta scria rooibos tea și a fiert o apă chiar în prima seară fără să stea pe gânduri. I-a făcut probă. Inițial mi-a spus că a fost un ceai foarte special pe care mi l-a recomandat și mie, mi-a spus că nu a mai băut niciodată așa ceva.

Am căutat așadar pe internet câteva articole despre beneficiile ceaiului rooibos și am constatat câteva lucruri destul de interesante. Acest ceai face parte din familia legumelor și nu face parte din categoria excitantelor întrucât nu are nici o treabă cu cofeina.

Probabil de-asta mi-a spus amicul meu meseriaș că după ce l-a băut a dormit mult mai bine. Ceaiul rooibos are foarte multe beneficii asupra organismului, poate să te ajute în cazul în care te doare capul, în cazul în care ai colici sau astm, în cazul în care ai insomnie (foarte important) și nu în ultimul rând, în cazul în care ai dureri cauzate de refluxul gastric. Unul dintre cele mai importante beneficii ale ceaiului rooibos este faptul că ajută la întărirea sistemului imunitar, aspect crucial în această perioadă de tranziție de la iarnă la primăvară. Acum este de fapt sezonul gripelor și răcelilor.

Ceaiul rooibos se prepară la fel ca orice ceai, pe bază de infuzie și ca sfat, ar fi indicat să îl lăsați la infuzat ceva mai mult timp, pentru a vă putea bucura de toate beneficiile, vitaminele și mineralele. Am comandat și eu ceai rooibos pentru că prea mult îl lăudase amicul meu și sincer să fiu am fost destul de mulțumit. Este fără doar și poate un ceai de foarte bună calitate pe care-l puteți cumpăra de pe artaceaiului.ro, unul dintre puținele magazine de nișă pentru ceaiuri de pe internet.

Articole Recomandate

Vrei o casa moderna? Incepe cu corpurile de iluminat Am vazut destul de multe case pana acum, amenajate si in stil modern si in stil retro si am ajuns la concluzia ca unii habar nu au pe ce lume traiesc. Adica frate, daca te apuci sa faci ceva, fa pana ...
Bestjobs, number one! Gasirea unui loc de munca incepe sa fie o sarcina din ce in ce mai dificila in ziua de azi. Perioada de criza tine de ceva vreme si lucrurile merg din ce in ce mai prost. Tot mai multe firme isi inchi...
În 2017 există oameni la bloc cu sobă Există fraților și încă destui. Eu de exemplu locuiesc într-un cartier aflat la marginea orașului, debranșat de ani buni de la termoficare (e plin de gipsy care probabil nu au plătit). Aici, cred că j...
Ce inseamna fericirea ? Scrie un articol despre asta si primesti cartea lui Tudo... Scrie ce inseamna fericirea pentru tine si primesti din partea Libris  volumul “Tudor Chirila – Exercitii de Echilibru”. Trebuie sa redactezi un articol de 300 de cuvinte care sa contina 2 lucruri: ...
Cât tupeu și nesimțire poate să aibă o șoferiță? Zilele trecute am văzut în trafic o fază demnă de orașul Drobeta Turnu Severin, polul prostiei și al nesimțirii. O vacă încălțată, că femeie nu am cum să numesc asemenea specimen, a lovit mașina unui ...
La plimbare cu mortul în scaun sursa: Vice.ro Imaginea de mai jos este din Grecia, unde cică așa e tradiția. Discutăm despre Biserica Ortodoxă despre care se spune că este cea mai pură, cea mai curată, în sânul căreia învățătur...
Toti damblagii pe Faceboook Bai frate, mi se pare mie sa 80% din pozele pe care fetele si le fac apoi le urca pe facebook contin comentarii de genul: “frumoasa” “ms” “foarte frumoasa” “ms” “super frumoasa” “mersi” “te pup frumoa...
Vindeți mașini sau cartofi? Pentru că sunt în căutarea unui autoturism second hand, sunt oarecum iritat de modul în care înțeleg unii samsari că trebuie vândute mașinile. Mă enervează la culme faptul că 70% dintre cei care aduc ...

Leave a Reply