La capătul Pământului – Blue Sky

Fraților, l-am descoperit pe Blue Sky, un român care este șofer de camion în Noua Zeelandă. Da, la capătul Pământului cum s-ar zice. E incredibil cât de benefic poate să fie internetul în ziua de azi. Dacă nu ar fi existat YouTube nu aș fi crezut niciodată că în Noua Zeelandă există un vlogger român camionagiu. Am tot discutat prin România despre Daniel Cimpoeru, despre Cristian Rizescu, despre Adrian Cătălin, dar mai departe de Europa nu am ajuns.

Ei bine, acest „Cer Albastru” din câte am observat eu a ajuns acolo unde-atârni harta-n cui. Tocmai în Noua Zeelandă frate? Am rămas un pic să-i urmăresc clipurile, din fericire pentru mine face clipuri destul de scurte, câteva minute doar și am avut răgaz de vreo trei sau patru. Am aflat astfel despre Blue Sky faptul că iubește muzica creștină (o și cântă) și camioanele. Nu știu care este pasiunea lui cea mai mare, căci în clipurile acestea nu prea vorbește despre propria persoană dar bănuiesc că este genul de om care iubește camioanele mai mult ca orice.

În clipul de mai jos aveți câteva secunde dintr-o scurtă prezentare făcută de Blue Sky unei biserici. Mi-a plăcut foarte mult acest clip întrucât aduce în prim plan niște peisaje incredibile. Totul este de-un curat incredibil în Noua Zeelandă, totul este de-un bun simț ieșit din comun. De fapt, Noua Zeelandă a fost colonie engleză până nu demult, așa că au rămas pe-acolo oameni civilizați cât de cât. Aceasta este explicația faptului că și al lui camion este cu volan pe invers.

Vă recomand să dați subscribe canalului Blue Sky, unde chiar dacă nu veți vedea clipuri extraordinar de spectaculoase, o să luați contact cu foarte mult bun simț, lucru foarte important din punctul meu de vedere.

Articole Recomandate

Se mai poate cladi viitor fara banci? Stateam si ma gandeam cat de mult a decazut societatea la 25 de ani de la revolutie. In urma cu 2 decenii si jumatate oameni au ales sa moara in strada pentru o libertate de care ne-am batut cu totii ...
Mehedinți – polul nimicului Mehedințiul este județul în care nu se întâmplă niciodată nimic. Aici nu se creează locuri de muncă, aici nu se construiesc fabrici, județul nu înaintează. Conform unui studiu recent, Mehedințiul este...
Ecologie sau zgarcenie? Observ o chestie destul de ciudata atunci cand merg sa fac ceva cumparaturi pe la hipermarketurile din oras. Oamenii cumpara tone de mancare, insa prefera sa le ia sa le azvarle din carucior direct in...
Cum poți recupera caii putere pierduți din cauza uzurii motorului După cum vă puteți imagina, motorul pierde din putere pe măsură ce îmbătrânește. Dacă de exemplu o mașină are 170 de cai atunci când iasă pe poarta fabricii, 15 – 20 de ani mai târziu când o vei pune ...
Advertorialele scad calitatea unui blog? Da si Nu Am tot dicutat despre chestia asta cu advertorialele, despre blogurile impanzite de reclame si asa mai departe. Blogul in sine sta la baza unui concept de autor unic ce-si scrie ideile, gandurile , se...
Trotineta electrica: pericol public De ceva vreme se inchiriaza trotinete electrice si in Severin. Nu va grabiti sa intrebati cu cat si de unde caci habar nu am si nici nu ma intereseaza. Eu nu m-as sui pe o trotineta care are roata cat...
De ce există atât de mult haos în firmele de curierat? Am fost azi la Cargus să ridic un colet și m-am enervat destul de tare. De ce? Păi pentru că nu am luat nici un colet de fapt. Pe la orele 11 a venit curierul la mine să-l aducă dar i-am trimis mesaj ...
Cum ar arăta țara asta dacă am avea oameni competenți la putere Bună întrebare. Cred că ne-am apropia și noi cât de cât de normalitate. Ce înseamnă normalitate? Păi de exemplu să faci RAR-ul la o mașină adusă în străinătate pe loc, într-o zi sau două cel mai grav,...

Leave a Reply