Când vom scăpa de raceri (reisări) de pe străzile noastre?

Am văzut aseară o fază care din nou, m-a șocat. Un cretin (că altfel nu-l pot numi) venea cu peste suta la oră pe o străduță destul de îngustă din Drobeta Turnu Severin, în fața Liceului de Transporturi. De pe o altă străduță lăturalnică, un tip cu un Renault combi s-a băgat neputând să observe racerul ce vedea din curbă cu peste suta la oră. Ei bine, tigaia de Golf 4 fără ABS a racerului, probabil din 1998, a frânat puternic vreo 30 de metri apoi s-a urcat pe trotuar ca să evite accidentul.

Acum, eu reiau întrebarea din titlu. Când vom scăpa de acești idioți care ne pot ucide pe stradă? Dacă lovea pe cel cu Renault-ul cu 120 la oră? Ce se întâmpla? Dacă era cineva pe acel trotuar pe care cretinul cu Golf 4 s-a urcat în speranța că va evita accidentul? Cred că lucrurile astea legate de viteza mult peste medie în orașe a scăpat de sub control. Poliția Rutieră nu are ochi să vadă, ea nu face altceva decât să stea cu radarul în zonele pe care le știe toată lumea.

Am văzut recent și înregistrarea camerelor video prezentate pe buhnici.ro de George și mă cutremur, un caz asemănător este cel prezentat mai sus în care idioți, că altfel nu pot să-i numesc, merg cu sute de kilometri la oră prin oraș unde există pericol chiar și atunci când se circulă cu 50, regulamentar. Te sperii când observi în ce lume trăiești. Nu îți vine să crezi că există niște oameni atât de dezaxați încât nu realizează la ce pericole se expun sau expun pe alții.

Leave a Reply