N-ai nici o scuză să fii paznic la 20 de ani

Dacă ai 20 de ani și lucrezi drept paznic, nu ai nici o scuză: ești o putoare ordinară, un om de nimic ce nu dorește să muncească. 20 de ani este vârsta la care un tânăr trebuie să se hotărască ce vrea să facă în viață iar un om care dovedește că el vrea să păzească niște porți pentru a-și câștigă pâinea, este un nimeni. Spun chestia asta pentru că am văzut de multe ori paznici foarte tineri care în loc să se ducă să facă un curs de calificare, sau în loc să se ducă să muncească în construcții unde se plătește infinit mai bine, aleg să păzească porți la căldurică pe 700 de lei lunar, că știm cu toții că paznicii iau sub minimul pe economie în unele cazuri.

Nu știu frate, sunt atâtea meserii frumoase și mult mai bănoase, mai bine remunerate ca cea de paznic. Eu nu pot să halesc tineretul din ziua de azi pentru că pare să fugă de muncă mai ceva ca dracul de tămâie. Toți vor niște joburi la care să nu aibă nici un fel de responsabilitate, cu alte cuvinte la care să se ducă și să nu facă nimic toată ziua. Cam asta este problema, că tinerii nu vor să facă nimic atât la muncă, dar și în viață. Nu se poate să fii paznic la 20 de ani, să stai câte 12 ore pe zi lângă o poartă. Asta e tot ce poți face când ești în putere? Să stai lângă o poartă? Rușine să vă fie! Meseria de paznic nu e pentru cei care sunt la început de drum. Poate o să vă dea de gândit acest articol dacă cumva aveți 20 de ani și lucrați drept… paznici.

Articole Recomandate

Traiasca gropile Traiasca gropile din Severin, caci iar s-a mai dus un telescop... Nu stiu de ce, insa o data la 6 luni se rupe cate unul. Ori sunt prea multe, prea dese si prea mari gropile din Severin, ori piesele d...
Inspiratie, randament si chef de munca Inspiratia trebuie sa fie cea mai de pret calitate a unui blogger. De cand bloggingul s-a impartit intre bloggeri si content writeri, cei ce nu au reusit sa devina bloggeri au ajuns automat content wr...
Atunci când ești sărac, nimeni nu te bagă în seamă Cred că nimeni nu poate să conteste chestia asta. Dacă nu ai bani într-o țară precum România, nimeni nu te bagă în seamă. Nu o să reușești să-ți faci prieteni, nu o să reușești să te căsătorești, nu o...
8 milioane evaziune la Strehaia Daca va intrebati de unde au tiganii bani, iata si raspunsul. Stirea cum ca tiganii de prin Strehaia au facut evaziune de 8 milioane de lei a umplut primele pagini ale site-urilor de stiri in ultimele...
De ce se vând în România mașini de 50.000 euro second hand? E plin internetul de anunțuri de vânzare autoturisme second hand de lux, gen de la 40 – 50 de mii de euro în sus. Discutăm atât despre site-urile destinate anunțurilor de vânzare cât și pe Facebook. E...
Am auzit un zvon interesant: femeile stau câte 3-4 ceasuri să-și facă unghiile l... Am discutat acum câteva zile cu o prietenă de-a mea și îmi povestea că a stat patru ceasuri la un salon ca să-i facă manichiura, unghii cu gel. Cum dracului să stai mă 4 ore să-ți facă una unghiile? N...
Cine va mai fii la ghișeu peste 10-15 ani? Discutam ieri cu cineva despre funcționarii publici și despre tineri, ajunsesem de comun acord la concluzia că tinerii nu mai vor să lucreze în administrație publică, nu au răbdare să stea în spatele ...
No woman, No cry Nu am mai postat de multa vreme un articol despre muzica si asta pentru ca muzica e ceva atat de personal incat place in functie de individ, de personalitate. Am cautat in adancurile youtube-ului si a...

Leave a Reply