Ce simt când văd preoți prin tribunale sau pe la DNA

DNA - IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL CONSTANTEI SI TOMISULUIAm văzut și eu pe internet clipurile în care acel preot de pe la Constanța (Tomis), nu i-am reținut numele, a fost adus la Tribunal pentru a fi judecat. Este acuzat de multe chestii nasoale, inclusiv  de luare de mită. Mie unul mi se pare strigător la cel ca oameni care ar trebui să ne învețe pe noi să fim mai buni, să fie prin tribunale.  Este semnul foarte clar că Biserica Ortodoxă Română are o problemă.

Am văzut un alt interviu în care a existat un dialog între purtătorul de cuvânt la BOR și un jurnalist care susținea că a fost bătut de mulțimea furioasă atunci când apus o întrebare legată de șpagă înaltului ierarh, iar preoții care erau acolo nu au făcut nimic pentru a potoli mulțimea, i-au lăsat pe oamenii proști și idioți să-l omoare pe reporter în bătaie doar pentru că a pus o întrebare.

Așa fac oamenii pe la țară, dacă îi incomodezi sar la bătaie. Ei bine, când am auzit că purtătorul de cuvânt al bisericii a spus că preoții nu sunt polițiști ca să intervină, mi-am dat seama cât de multă răutate există în sânul bisericii și câtă nesimțire și câtă prostie în același timp.

Eu unul sper ca în viitorul apropiat să intre la pușcărie cât mai mulți popi care au păcălit statul român, adică pe noi, cetățenii. Că practic statul român nu există, banii pe care popii îi fură nu sunt altceva decât taxele și impozitele plătite de noi, cetățenii, din munca noastră.

Și cei care spun că acei preoți nu au avere și nu au nimic pe numele lor, să se mai gândească odată. Nu e nevoie să ai ceva pe numele tău ca să fii bogat în România și să te plimbi cu Mercedes de 100k.

Leave a Reply