NASA, cosmosul și românul

Cred că știe toată lumea faptul că sunt pasionat de tehnologie, NASA și în general tot ce ține de cosmos. Ei bine, din când în când mai dau o geană pe la transmisiunea LIVE a celor de la NASA de pe Stația Spațială Internațională să mai văd cum stă treaba cu cosmonauții și cu Pământul nostru, dacă mai e acolo sau nu. Mai în glumă mai în serios, privesc destul de recent acest LIVE și nu am avut cum să nu observ că și alți români, ajunși din greșeală pe YouTube probabil, se bucură de eveniment.

Acel comentariu în chat al lui Andrei Sava care spune clasic și românește „Vă Fut” este definitoriu pentru nivelul de inteligență al acestei nații. Cât de dobitoc trebuie mă să fii, să vii să scrii în română în primul rând într-un chat internațional? Apoi, să analizăm puțin cele transmise de acest oribil Andrei Sava. Pe cine fute el? Pe cei din chat probabil, dar de ce? De ce ar vrea să fută 1322 de oameni indiferent de sex? Probabil de bolnav mintal, retardat și IQ de -10.

Adică stați așa, ce ar putea să spună un român când își face simțită prezența dacă nu o înjurătură fără noimă și fără rost? Acesta e băi nivelul nostru de inteligenta. Să mergem în chat la NASA și să scriem că futem pe toată lumea pe acolo. Nu are legătură evenimentul cu pricina, nu are legătură NASA, ideea este că românul trebuie să fută pe toată lumea și să-și bage pula în tot ce prinde fără o explicație logică. Românul întotdeauna iasă în evidență cu ceva negativ, altfel nu se simte bine.capture

Articole Recomandate

Cât își pun samsarii la mașinile pe care le vând prin târgurile auto? Ieri am petrecut vreo două ceasuri uitându-mă pe mobile.de la prețurile mașinilor, să îmi fac și eu o idee despre cât își pun samsarii din târguri la mașini, dacă merită să mă duc în Germania sau e ok...
Podul lui Traian a rasarit intr-un sens giratoriu din Drobeta Magnifica constructie a rasarit la ideile edililor.  S-au gandit ei asa fain frumos ca un pod lipseste orasului pus in sensul giratoriu, ca in rest toate sunt bune si frumoase. Toata lumea are de munc...
STOP atentatelor! Nimeni nu isi doreste teroare nimeni nu isi doreste atentate teroriste. Probabil ca toata lumea se intreaba de ce exista acesti nebuni care se arunca in aer legati bine cu o centura cu explozibil. De ...
Imposibil sa gasesti un magazin online care sa vanda adidasi mai rasariti Misiune imposibila. Chiar nu exista online niste magazine care sa aduca adidasi mai speciali. Am tot cautat peste tot, am luat sfantul Google la rand si n-a fost chip. Am gasit aceeasi marfa, scumpa, ...
De ce mai faci VLOG dacă nu-i place nimănui? În ultimii ani majoritatea celor care au blog, s-au apucat și de vlog. Problema e că de la scris la conținut video e cale lungă. E nevoie de carismă, e nevoie de multe alte chestii. Am observat că sun...
Vine primavara din ianuarie? Sunt 15 grade Celsius Ma uitam cu stupoare adineaori la stiri si se anuntau miercuri, adica peste 2 zile, undeva la 21-22 de grade Celsius. Frate, eu nu mai inteleg nimic, mai avem anotimpuri sau nu? Cred ca din cauza inca...
7 linkuri în articol. Am văzut-o și pe asta Hai bă că am văzut-o și pe asta. Am primit un articol gata scris care conținea 7 linkuri frate… Și ce mă surprinde cel mai tare este că cel care mi-a trimis articolul are foarte mare încredere în cei ...
Exista si amabilitate De cateva zile ma tot lupt cu birocratia, cu sistemul romanesc din institutiile publice. Am observat acum mai bine ca niciodata cata dezordine poate sa fie acolo unde nimeni nu e tras la raspundere pe...

Leave a Reply