Lăcomia este mai păguboasă decât dărnicia pe termen mediu și lung

Mă gândeam de multe ori de ce unii oameni au și frigider de 2 metri și ladă frigorifică. Oare cât pot să mănânce oamenii pentru a suporta o asemenea investiție? Pentru că lada aia costă, curent electric consumă. Adică înțeleg utilitatea ei în momentul în care vine Crăciunul și Paștele, când știm cu toții că românul nesătul se duce și taie 5 porci, 3 miei ca să aibă masă bogată de sărbătoare.

Dar în regulă, după sărbători ce faci cu lada aia frigorifică? Chiar atât de rentabil e să cumperi o ladă pentru câteva zile pe an? Nu știu frate, cred că cei care au asemenea obiecte prin casă sunt genul de indivizi care sunt puși pe strâns, nu contează că nu consumă atât și că de multe ori factura la energie electrică este de-a dreptul ridicolă.

Am mai auzit vehiculându-se varianta cum că românii toacă legume și bagă la ladă. Din nou, câte legume să și toci, fratele meu? 200 de kilograme de legume? Și cine bagă în el atâtea? Mi se pare de-a dreptul ridicol ce se întâmplă în România cu mâncarea asta. E ceva de speriat și îți dai seama că oamenilor le filează lămpile în momentul în care vine Crăciunul, Paștele și ei încep să stea la coadă cu orele pentru a cumpăra 3 cărucioare de alimente. Cine dracului mănâncă atât? Parcă se pregătesc de un război atomic, în urma căruia nu vor avea cum să mai iasă din case în următorii 5 ani.

Și ce-i mai amuzant este faptul că lăcomia asta dusă la extrem este cea mai păguboasă. Oricât s-ar chinui oamenii să strângă, să pună la ladă, mai mult au de pierdut din punct de vedere al costului.

Articole Recomandate

De ce mintiti cu taxa de mediu in anunturile auto? Adresez aceasta intrebare celor care au anunturi pe site-uri de genul autovit.ro sau olx.ro... Celor care au masini de vanzare si pun in anunt “taxa 450e” pentru o masina diesel cu motor de 2000 cmc, ...
Merita renovate casele din chirpici? Desi am evoluat destul de mult ca societate in ultimii 25 de ani, la tara inca se mai foloseste pamantul pentru a construi casele. Asa se cosntruiau si pe vremurile in care bunicii erau tineri, asa se...
Un ochi râde altul plânge… cu afacerile în România V-am povestit într-un articol anterior faptul că am fost la ANAF să plătesc birurile pentru 2016, prima tranșă. Bineînțeles că a fost nevoie să pierd un ceas cu operațiunea din cauza funcționarilor si...
De ce exista atata circ legat de problema Antena 3? Cred ca exista prea multi oameni fara serviciu, care nici macar nu sunt interesati sa gaseasca de lucru prea curand. Pai daca ar avea de munca, daca ar munci, cand ar mai avea ei timp de Facebook? Can...
3 discipline care dacă s-ar introduce la Olimpiadă, ne-ar aduce medalia de aur n... Deși România nu a mai luat vreo medalie de aur pe la Jocurile Olimpice, încă mai există speranță. Cred că ar trebui să se facă ceva lobby pentru introducerea unor discipline noi în cadrul J.O., discip...
Găinăria cu firmele de curierat O nouă țeapă circulă în mediul online, cea cu falsul curier. Practic, amatorii de combinații sunt țepuiți de niște escroci destul de inteligenți care-și fac veacul pe site-uri de genul lajumate.ro sau...
Advertorialele scad calitatea unui blog? Da si Nu Am tot dicutat despre chestia asta cu advertorialele, despre blogurile impanzite de reclame si asa mai departe. Blogul in sine sta la baza unui concept de autor unic ce-si scrie ideile, gandurile , se...
Eu nu mai pot cu ursul ăsta… Deja încep să cred că povestea cu ursul de la Sibiu este folosită pentru a distrage atenția oamenilor de la problemele cu adevărat importante. De o săptămână, pe internet nu găsești altceva decât pove...

Leave a Reply