Înainte de alegeri, toate drumurile intră-n construcție

Forfotă nevoie mare în oraș astăzi, drumurile intră în construcție. De fapt nu intră în construcție, întră într-o reabilitare începută deja înainte de alegerile trecute. Da frate, incredibil așa ceva. La noi se lucrează la drumuri numai când vin alegerile. Pomana electorală încă funcționează în sud vestul acesta extrem al Olteniei. Toată lumea se miră că am ajuns la sapă de piatră și nimeni nu se întreabă de ce sau cum sau când? Că parcă ne-am trezit așa săraci dintr-o dată…

Toată vara cât a fost mișto afară și cald și 40 de grade și nu a dat strop de ploaie nu a lucrat nimeni la nici un drum. Se apucă acum toamna? Cred că o fac intenționat din două motive: ori să aibă primarii cu ce se lăuda în pragul alegerilor parlamentare și astfel să influențeze oleacă la vot partidul mamă, ori o fac intenționat ca să nu țină. Eu alte explicații pentru ce se întâmplă nu am. Dacă ei vor ca să lucreze pe ploi, lucrează pe ploi. Probabil tot ce fac acum se va duce dracului la primăvară.

Există în Severin niște lucrări început în urmă cu muuuulte luni de zile. Au decopertat asfaltul pe kilometri întregi în mijlocul orașului și așa au lăsat. Luni de zile am mers printre jaloane, borduri și bolovani. Se treziră acum în toamnă că au de terminat acele drumuri? Mi se pare cea mai mare nesimțire, pe cuvântul meu. Probabil marele primar de acum vrea să arate că el face și drege și eventual să prostească pe la alegeri oamenii să mai pună ștampila pe PSD sau ceva de genul… Sper măcar să termine dracului drumurile alea începute în primăvară…

Leave a Reply