Diferența între generații se vede la scara blocului

Când eram mic, părinții m-au învățat să dau săru’ mâna la toți vecinii de pe scară și la toți vecinii de la scara vecină pe unde mă mai jucam alături de alți copii care locuiau alături. Așa ne-au învățat pe noi, copii crescuți cu jucării din lemn, țevi cu cornete, walkman, 3rei Sud Est și Animal X. Astăzi, poate să treacă și președintele Obama pe lângă copiii strânși la scara blocului, că nimeni nici măcar nu se uită să-l vadă, ce să mai zic de salutat?

Nu știu frate, copiii ăștia făcuți târziu după Revoluție, după anii 2005 sunt foarte nerespectuoși. La fel și cei care sunt făcuți după 2007-2008. De multe ori te întrebi de ce copiii din ziua de azi nu mai par să respecte pe nimeni și nimic, dar răspunsul este cât se poate de simplu: părinții. Păi dacă părinții nu-i ia de mână să le zică „salută pe domnul”, normal că în mintea lor de 5-6 anișori nu are de unde să se înfiripe acest gând.

Diferența între generații se vede foarte clar la scara blocului. Dacă părinții sunt genul de oameni care fac covor de semințe și stau pe bancă până la 2 noaptea, vă dați seama cum au fost ei în stare să educe niște copilași. Am mai zis eu, în ziua de azi copiii se fac din greșeală, apoi vine nunta, apoi sunt lăsați în grija bunicilor, apoi sunt crescuți de niște părinți care nu sunt în stare să aibă grijă de ei, ce să mai zicem de copii? Atunci când vezi cât de mult s-au schimbat copiii de-a lungul acestor 20 de ani, începi să crezi că viitorul acestei țări este unul destul de sumbru.

Articole Recomandate

Uneori simt că Star Trek și Fresh Prince of Bellair nu or să moară niciodată... Anii 90 pentru mine au fost destul de interesanți pentru că atunci am luat contact pentru prima dată conștient cu filmele de calitate. Din punctul meu de vedere, Star Trek și The Fresh Prince of Bell ...
Forever young Ascult melodia celor de la Alphaville si ma simt ciudat. Ma simt mic si neinsemnat, ma simt trecator si neputincios. Oare e ceva normal? De fiecare data cand ma gandesc la tinerete imi aduc aminte de ...
Cum va sfârși Kim Jong-un? Citeam undeva prin presă zilele trecute cum că această caricatură de om, Kim Jong-un, șeful din Coreea de Nord, a testat o nouă bombă iar în urma acestui test a rezultat un cutremur de 6.2 grade pe sc...
Românii nu știu să cedeze în trafic Românii sunt genul de oameni care au impresia că regulile de circulație sunt facultative. Nu le respectă ei aproape deloc, pentru că poliția rutieră lipsește de pe stradă ca să sancționeze spiritul ac...
Cum să-l iei mă de bărbat pe bunică-tu? Îmi tot vine în minte cazul Columbeanu. De câteva zile mă tot gândesc la cât de josnic poți să fii, cât de mult poți să decazi ca și om astfel încât să ajungi să te căsătorești la 20 de ani cu un om d...
Fiecare e liber să creadă în ce vrea el De ce avem o problemă cu religia celui de lângă noi? De ce trebuie să-l judecăm în funcție de credință? Dacă este ortodox și crede în Dumnezeu, trebuie să-l numim un prostovan îndobitocit de biserică....
Umblă câinii cu covrigi în coadă pe afară? Dacă o să vă uitați cu atenție pe la clipurile despre Diaspora de pe YouTube, o să vedeți cum se prezintă acolo Pământul Făgăduinței. Cum curg pe-afară râuri de lapte și miere, cum umblă câinii cu cov...
Iata cele 12 alimente care ti-ar putea ucide cainele – Infografic Pe zi ce trece intalnesc tot mai multi iubitori de animale care pe-o parte se lauda ca au grija de al lor catel, pe alta parte ii hranesc cu toate prostiile din lume. Imaginea de mai jos este un studi...

Leave a Reply