De ce Carla’s Dreams nu ar mai merita nici un spectator la concerte

Carla's DreamsCarla’s Dreams a făcut nu știu ce concert pe la Târgoviște, un om a venit și a aruncat cu bani pe scenă, și-a luat jucăriile și a plecat acasă. Da frate, omul s-a dat jos de pe scenă și a plecat acasă, lăsând cu ochii în soare câteva sute de oameni. Gestul lui îmi aduce aminte de Justin Biber care de fiecare dată când urca pe scenă avea aere de mare vedetă și pleca acasă dacă vreun fan îi striga ceva de nașpa din public. Problema e că acest Carla’s Dreams nu prea e de seama lui Biber, nu știu dacă are dreptul să aibă atâtea aere precum Biber…

Și până la urmă de ce s-a supărat? Că a aruncat cineva cu o hârtie de 10 lei pe scenă? Păi să zică mersi că nu a primit un căcățoi în freză sau o sticlă sau orice altceva. Dar să te superi că a aruncat cineva cu bani? De unde până unde atât de mult deranj? Și de ce? Adică stai așa, cică s-a supărat că a fost comparat cu lăutarii. Dar lăutarii ce-au frate? Ești într-o doagă? De când lăutarii sunt ceva atât de josnic încât nu merită să fii comparat cu ei? Ce-s cu ifosele astea de mare vedetă?

Din punctul meu de vedere, Carla’s Dreams acesta nu ar merita să aibă nici măcar un spectator la concertele lui. Deci dacă pentru nimicul acesta  cu banii aruncați pe scenă a făcut atât de mult circ și a lăsat cu ochii în soare sute de oameni, chiar nu merită să mai existe în industria muzicală. Nu merită nici măcar să mai aibă piese pe radio în România. Cum să lași cu ochii în soare sute de oameni care poate au venit cu copiii de la Cuca Măcăii ca să te vadă…

Articole Recomandate

Ce masini are politia din Dubai? In niciun caz Logane. Politia din Dubai are putin alt rol. Politia este cea care trebuie sa se integreze intr-o societate altfel, nu invers cum ar fi normal. Politia din Dubai are numai masini scumpe,...
Au trecut aproape 3 ani de cand sunt taximetrist 13.04.2013 scrie la DATA ELIBERARII pe atestatul meu de taxi. Nici nu stiu pe unde au trecut aproape 3 ani. Mi-a sarit in ochi chestia asta cand am dat ieri prin masina peste atestat, era intr-o cutie...
Cel mai mare corn cu ciocolată pe care l-am cumpărat vreodată Voi ați mai văzut cornuri cu ciocolată de asemenea dimensiuni? Este cred că cel puțin dublu față de un corn normal, are 150 de grame. Nu cred să existe un corn mai mare de cât acesta pe piață. 7 Days ...
Dacă te apuci să calculezi cât cheltui pentru a te duce la muncă, ajungi la conc... Când lucram la stație la GPL am făcut și eu un mic calcul să văd cât cheltui pentru a mă duce la muncă și pentru a sta la muncă. Fiind vorba despre un program destul de cretin genul 6AM – 10 PM (16 or...
Se merge prea departe cu protestele anti Trump Am văzut pe internet niște proteste destul de ciudate anti Trump. Cu alte cuvinte, americanii ăia civilizați pe care toată lumea-i laudă pentru standardele lor, au început să ia la bătaie pe stradă ca...
Parca nu-mi mai vine sa vand laptopul si PC-ul Spuneam intr-un articol trecut ca am de gand sa vand toate troacele din casa si sa cumpar ceva nou, de ultima generatie. PC-ul ma dispera cate-o data ca nu merge cum trebuie, isi da restart din senin ...
Copilul este oglinda părintelui M-am săturat să văd fete bătute de găști de vagabonde, m-am săturat să văd pe net băieți bătuți de găști de aurolaci din motive ireal de ridicole. De multe ori mă întreb de ce nu se întâmplă nimic cu ...
Banii vorbesc Când avocatura era o meserie bănoasă, toți părinții își trimiteau copiii la facultatea de drept. Când mecanica auto era bănoasă, foarte mulți tineri doreau să fie mecanici. Când meseria de șofer era b...

Leave a Reply