3 Motive pentru care nu există mecanici serioși în România

De fiecare dată când se strică mașina, intri în depresie. De ce? Păi nu pentru că știi că o să te coste. Nu, nu… În momentul în care își cumpără mașină, orice om este conștient de faptul că nu este un perpetuum mobile și că inevitabil aceasta va avea nevoie de reparații.

Intri în depresie pur și simplu din cauza faptului că este aproape imposibil să găsești un service auto serios, în care mecanicii să facă treabă bună. Din păcate, în ziua de azi într-un service auto vei fi scuturat de bani și reparat de amatori, cam aceasta este realitatea.

Se învață meserie pe mașina ta, Opel sau Mercedes… Dar de ce nu există mecanici serioși în România? Ei bine, există cred cel puțin 3 motive pe care le voi expune mai jos și cred că cei care au avut de-a face cel puțin o dată cu un service auto îmi vor da dreptate.

3 Motive pentru care nu există mecanici serioși în România

  1. Nu mai există școli de mecanici. Școlile de arte și meserii, așa zisele profesionale, s-au închis demult. De unde să mai vină mecanici? Cursuri de calificare nu se fac, așa că e destul de dificil să găsești un mecanic cu experiență care să știe ce face indiferent de mașină.
  2. La meseria de mecanic accede oricine. După 1990, în România, numai cine nu a vrut nu s-a făcut mecanic. Țara meseriașilor cu 100 de meserii dar nici o calificare își spune cuvântul. Dacă azi vezi la spălătorie pe Icsulescu și mâine îl vezi la mecanică, să nu te mire…
  3. România e o țară de nesimțiți și incompetenți. Oamenii cu adevărat buni s-au dus la muncă prin străinătate, în țară rămânând doar oamenii care nu sunt în stare să facă un lucru serios. Să nu vă mirați că în service sunt incompetenți, incompetenții sunt în România pentru că în străinătate nu i-ar angaja nici dracu.

Leave a Reply