De ce mai așteaptă lumea salvarea de la politic?

Peste tot pe unde te uiți pe Facebook, la TV, toată lumea discută despre politică. Întrebarea mea este de ce? De ce oamenii încă mai așteaptă schimbarea și prosperitatea de la o clasă politică ce nu a avut niciodată în prim plan bunăstarea altora? De 26 de ani se fură ca-n codru în țara asta, nu a contat că se face rău unei nații. Unii au fost egoiști, nesimțiți din tată-n fiu.

Orice discuție referitoare la clasa politică am impresia că este de prisos pentru că nu vom avea niciodată oameni cinstiți la conducerea a ceva, orice.

Nici la primăriile de la țară nu există corectitudine. Știm cu toții faptul că cei care intră în politică o fac pentru că doresc doar să fure mai mult. Uneori, în România oamenii nu se mai satură de furat ceva ce nu le aparține, și atunci se fac primari, intră-n politică să se poată pune cu curul mai eficient pe banul public pe care eu, cetățean prost al acestei țări mă încăpățânez nu doar să-l dat statului, dar să-l dau și la timp.

Atunci, de ce lumea mai așteaptă ceva de la politic? De ce mai pierd unii vremea discutând așa ceva din moment ce toți primarii sunt pasibili de pușcărie? Voi vă dați seama cât de grav este faptul că toți primarii aproape din țara asta au tinicheaua legată de picioare?

Cred că suntem țara în care o persoană fură ce muncesc mii să strângă și mi se pare cel puțin anapoda mentalitatea asta. Poate peste vreo 200 de ani când se vor da legi foarte dure pentru hoți, va înceta și sifonarea banului prin intermediul politicii. Până atunci, nici să nu aud de politică.

Articole Recomandate

Doi urâți pe stradă sunt doi frumoși pe Facebook Dacă căutați un motiv pentru care să vă băgați picioarele în el de facebook, vă dau eu unul mai bun ca orice. Îi știți voi pe oamenii aceia care sunt urâți la modul cel mai urât din lumea asta urâta? ...
Bloggerii gonflabili De ce gonflabili? Pentru că se bat cu pumnii în piept că au mii de vizitatori unici pe zi, 3000, 4000, 5000 însă blogurile lor seamănă cu planeta Marte. Adică lipsite de viaţă. Fără comentarii la arti...
Ciulea si cainii muti Bai fratilor, Romania e o sursa infinita de ridicol. Cred ca nivelul ridicolului in tara asta e precum Universul: fara margine. Auzi ca unul Ciulea, consilier local nu stiu pe unde, a venit cu un proi...
Radiografia Pastelui Pastele la romani incepe cu hipermarketuri tixite cu handicapati ce cumpara cate 3 carucioare de alimente fiecare pentru ca “masa bogata” inteleasa de ei se rezuma la cantitate demna de o cantina soci...
Mai prinde cineva Antena 3? Eu nu inteleg pentru cine mai transmite Antena 3. Sau Antenele mai bine zis. Intreb pentru ca din gripa Focus Sat au disparut demult, de la RDS nu mai zic... mai are cine sa il urmareasca pe Badea cum...
Pomul care face ciori Scurt moment dar mare comedie.
Frigiderul care merge de când m-am născut și nici nu dă semne de oboseală Auzeam ieri în jurul meu oameni care se văitau de frigidere. Că le-au cumpărat la nuntă și s-au stricat, că le-au cumpărat în urmă cu 13 ani și au cedat, etc. Cred că lucrurile nu se mai construiesc l...
Piata auto din Severin, intre teapa si preturi ridicole Mehedintiul, polul prostiei, al teparilor si al lacomiei, altfel nu pot sa transez zona. Targul auto e plin de masini care mai de care mai masluite, anunturile de pe net prezinta numai tigai de Anglia...

Leave a Reply