Descopera cele mai moderne apartamente in regim hotelier din Bucuresti

CaptureAnul trecut am decis impreuna cu un grup de prieteni apropiati sa pornim intr-o calatorie in Bucuresti, tocmai pentru a face cunostinta cu cele mai interesante puncte turistice. Din moment ce vin atat de multi turisti sa admire frumusetile acestei capitale, de ce sa nu o facem si noi?

Cu toate ca suntem niste impatimiti ai corturilor, nu am avut ocazia sa le luam cu noi, tocmai din cauza faptului ca vremea nu tinea cu noi, iar noi eram insotiti si de copii. Acesta a fost motivul principal pentru care am decis sa optam pentru o cazare confortabila care sa ne ofere toate lucrurile necesare bunei stari.

Chiar daca unele persoane din grup voiau la inceput sa opteze pentru o cazare intr-o pensiune, intr-un final am reusit sa ii convingem ca cea mai buna idee este poposim pentru o saptamana intr-un apartament cu regim hotelier. Am luat aceasta decizie datorita faptului ca am mai beneficiat in trecut de o astfel de cazare si am fost extrem de multumita. Nimic nu se compara cu acel confort oferit de aceste apartamente ce sunt complet utilate, dornice sa ii adaposteasca chiar si pe cei mai pretentiosi turisti.

In momentul in care am accesat pagina web www.apartamente-regimhotelier.ro, mi-am dat seama ca apartamentele si garsonierele puse la dispozitie de aceasta firma, reprezinta cea mai buna solutie.

Datorita faptului ca am dorit sa locuim cu totii intr-un singur apartament, am hotarat sa ne cazam in cadrul unuia cu 3 camere. Cu toate acestea, erau disponibile garsoniere, precum si apartamente cu doua camere. Pe langa faptul ca preturile au fost extrem de reduse, ne-am bucurat in acea saptamana cu adevarat de frumusetile capitalei, impreuna cu odihna de cea mai buna calitate.

Iata care sunt avantajele de care m-am bucurat in momentul in care m-am cazat in cadrul apartamentului cu regim hotelier din Bucuresti:

  • Printr-un simplu apel telefonic, am reusit sa imi rezerv apartamentul mult dorit. Mai mult de atat, am primit o serie larga de informatii utile cu privire la alegerea celui mai potrivit pentru mine, copii si grupul de prieteni.

Am dorit sa ma aflu aproape de cele mai impresionante puncte turistice din capitala, astfel ca mi s-a recomandat cel mai luxos apartament ce se afla intr-o zona extrem de frumoasa.

DSC_5857

Cu toate ca unele persoane isi doresc sa beneficieze de o cazare intr-o zona cat mai linistita, noi am dorit sa ne aflam in apropierea centrului Bucurestiului, tocmai pentru a simti ca traim cu adevarat. Cu toate acestea, peretii apartamentului erau destul de fonici, astfel ca nu ne-am simtit deranjati de galagia de afara.

  • Intreaga incapere era extrem de spatioasa si de curata, tocmai datorita faptului ca firma pune la dispozitie posibilitatea de a beneficia orice client de o curatenie saptamanala. Este un lucru extrem de util, avand in vedere ca desi aveam grija in permanenta ca toate lucrurile sa fie puse in ordine, un aspirator tot trebuia sa isi faca treaba in camerele apartamentului.
  • Cu toate ca am fost cazati intr-un anotimp racoros, exista si un aer conditionat, perfect pentru zilele de vara sufocante din Bucuresti.
  • Cu toate ca am vrut sa locuiesc impreuna cu prietenii apropiati in aceeasi locatie, am dorit sa beneficiez si de o anumita intimitate, astfel ca in una din camere am stat eu si sotul meu, in cea de-a doua celalalt cuplu, iar in ultima incapere au dormit copiii nostri care si ei s-au declarat de-a dreptul incantati de cazare.

De altfel, este mult mai indicat ca cei care doresc sa profite de o anumita intimitate, sa opteze pentru apartamentele in regim hotelier. Spre deosebire de pensiuni si hoteluri in care turistii dau unii peste altii pe holuri, in garsoniere si apartamentele in regim hotelier, nu se intampla acest lucru.

Aici am beneficiat de o baie extrem de moderna ce era aprovizionata cu nenumarate cosmetice hoteliere de cea mai buna calitate. As putea spune ca aici m-am simtit mai confortabil decat in propria mea casa.

  • Au existat momente in care vremea nu ne-a permis sa ne plimbam prea mult, astfel ca am decis de comun acord sa ne petrecem timpul impreuna in una din cele 3 camere. Cu toate ca pentru noi adultii era interesant sa spunem glume si sa ne amuzam, copiii isi doreau sa se bucure de alte activitati mai amuzante, insa din cauza vremii nefavorabile nu i-am putut duce intr-un parc de joaca.

Cu toate acestea, datorita faptului ca apartamentul beneficia de un TV LCD de calitate superioara, am reusit sa le captam atentia celor mici cu desenele animate ce se difuzau in acel moment. In acest timp in care copiii se distrau in camera lor alaturi de personajele preferate, noi am continuat sa ne amintim de anii copilariei.

  • Cu toate ca ne-am asezat hainele perfect calcate in valiza, cand am ajuns la destinatie, nu erau la fel ca la impachetare. Cu toate acestea, nu ne-a cauzat niciun fel de disconfort, datorita faptului ca stiam de existenta unui fier de calcat in cadrul apartamentului cu regim hotelier. Astfel, in fiecare zi am iesit in oras bine imbracati si dornici sa cunoastem noi zone ale Bucurestiului.
  • Cu toate ca mereu am luat cina in oras, dimineata ne facea o deosebita placere sa ne pregatim de unii singuri micul dejun. Datorita faptului ca in acest apartament am beneficiat de un frigider si de un cuptor cu microunde, chiar din prima zi ne-am aprovizionat cu alimentele necesare pe care sa le consumam cand ni se facea foame.

Totusi, nicio dimineata nu incepe fara o cana de cafea fierbinte bauta in compania celor dragi. Cu ajutorul filtrului de cafea de care dispunea apartamentul, am reusit sa ne rasfatam in fiecare dimineata cu cate o doza de energie.

Datorita faptului ca in fiecare zi am strabatut la pas strazile capitalei, in fiecare seara cand ajungeam la apartament, ne simteam de-a dreptul obositi, astfel ca abia asteptam sa ne asezam in patul confortabil ce avea sa contribuie la o odihna de vis.

Acestea fiind spuse, de fiecare data cand voi mai calatori alaturi de familie si prieteni, nu voi ezita sa ma cazez in cadrul unui apartament cu regim hotelier, caci la ora actuala reprezinta cea mai buna solutie in contextul in care se doreste un confort si o intimitate pe masura.

Articole Recomandate

Vrei masina diesel dar te temi de defectarea turbinei? Stai fara griji, exista s... Detin o masina diesel de mai bine de doi ani si jumatate, fabricatie 1998, cu peste 300.000 de km la bord si nu am avut niciodata probleme cu turbina. Aud insa in jur foarte multi oameni care fug de m...
Interviul pentru angajare. Ce trebuie sa stii despre interviuri Cand mergem la interviu intotdeauna avem emotii. Nu stim niciodata cu cine vom avea de-a face, ce intrebari ni se vor pune si asa mai departe. Cu totii mergem la interviuri si cu totii am trecut prin ...
Cele mai frumoase seminarii sunt organizate cu sufletul… Organizarea de seminarii nu a fost nicicand mai simpla de cand a aparut optiunea de a externaliza acest eveniment catre o firma priceputa in asemenea treburi. Ideea e destul de simpla: nu ne putem pri...
5 motive pentru un acoperis cu tigla ceramica Romania din pacate este tara in care oamenii cauta lucrurile ieftine, nu calitatea. Gandim pe moment, nu pe termen lung iar acest lucru ne afecteaza destul de mult. Domeniul constructiilor iese in evi...
2 motive să cumperi o imprimantă de etichete pentru micul tău magazin de cartier... Chiar dacă imprimantele de etichete sunt mai mult decât celebre în lumea hipermarketurilor sau supermarketurilor (magazine de dimensiuni medii), cred că există cel puțin 2 motive pentru care ar trebui...
Cum alegi canapeaua perfecta? Cand discutam despre mobila, parerile sunt destul de impartite pentru ca fiecare persoana are gusturile ei. Nu de putine ori am fost in casa cuiva si am ramas impresionati de decor, sau poate am pleca...
Am gasit o pereche de bocanci de iarna pe site-ul www.craimont.ro potriviti pent... Drumetiile au fost intotdeauna pe placul meu. Imi place sa merg pe munte. E liniste, e natura. Sunt satul de betoane, de poluare, de poluare fonica – zgomot, de oameni care mai de care mai suciti si m...
6 motive sa cumperi mobila bucatarie la comanda De fiecare data cand alegem mobila de bucatarie trebuie sa fim foarte atenti din toate punctele de vedere. Totul conteaza, de la calitatea materialului de constructie pana la calitatea celor care exec...

Leave a Reply